
Cristi Chivu a făcut un anunț despre viitorul lui, după plecarea de la Inter Primavera. Fostul internațional a rămas liber de contract și a oferit imediat răspunsul, atunci când a fost întrebat despre ce va face în continuare.
Cristi Chivu s-a despărțit de Inter Primavera, după șase ani petrecuți la clubul la care a și evoluat. Antrenorul a rămas liber de contract, în această vară.
Cristi Chivu, anunț despre viitorul lui, după plecarea de la Inter Primavera
Cristi Chivu a fost prezent la nunta lui Ianis Hagi și a oferit un interviu pentru Antena. Fostul internațional a transmis că are răbdare și nu se grăbește să ia o decizie, în privința viitorului său. Numele acestuia a fost zvonit și ca un posibil înlocuitor al lui Edi Iordănescu, la echipa națională.
„Nu știu ce va fi, aștept, am răbdare, vedem ce oportunități se vor ivi. Deocamdată mă bucur de vacanță, de familie, sunt foarte mulți ani în care am fost plecat în cantonament, fie ca jucător, fie ca antrenor, și în sfârșit am și eu o vacanță, la sfârșitul lui iulie”, a declarat Cristi Chivu.
De asemenea, Chivu a oferit declarații și despre echipa națională. Acesta speră să vadă naționala la Cupa Mondială din 2026, turneu final care se va vedea în direct pe Antena 1.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJose Mourinho și-a strigat nemulțumirea, înainte de El Clasico: ”E o minciună!”
Real Madrid a obținut o victorie categorică în fața celor de la RB Leipzig,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăTitularul pierdut de Daniel Pancu pentru derby-ul FCSB – Rapid!
Rapid se va duela cu FCSB, sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00, în...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăA intrat în ultimele luni de contract cu Dinamo și a recunoscut: ”Până acum nu am ajuns la o înțelegere”
Alberto Soro (27 de ani) se află la Dinamo încă din vara anului 2024,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGigi Becali a făcut anunțul final despre Denis Drăguș, înainte de FCSB – Rapid
Denis Drăguș (27 de ani) a lipsit de la meciurile FCSB-ului din ultima lună...
De admin

You must be logged in to post a comment Login