Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Meciul dintre Corvinul Hunedoara şi Universitatea Craiova, din etapa a 9-a a Ligii 1, va începe la ora 20:30 şi va fi transmis în format LIVE TEXT pe AS.ro. Partida va avea loc la Arad, pe stadionul celor de la UTA.
Cu o victorie, Universitatea Craiova ar păstra distanţa faţă de liderul Dinamo la doar 3 puncte, în timp ce un succes pentru Corvinul ar aduce nou-promovata, provizoriu, pe un loc de play-off.
Corvinul Hunedoara – Universitatea Craiova LIVE TEXT
După 8 etape disputate în acest sezon, Universitatea Craiova se află pe locul 4, cu 14 puncte, în timp ce Corvinul se află pe locul 9, cu 10 puncte.
Campioana României merge la Arad după un succes categoric obţinut pe teren propriu împotriva celor de la U Cluj, scor 4-0, în timp ce Corvinul, care nu a mai câştigat în ultimele trei etape, vine după înfrângerea suferită la Ploieşti, cu Petrolul.
Chiar dacă nu joacă la Hunedoara, Corvinul a făcut din stadionul de la Arad o adevărată fortăreaţă. Echipa lui Florin Maxim nu a pierdut niciun meci considerat pe teren propriu.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMarius Șumudică a aflat cum l-a numit Adrian Mutu și a surprins pe toată lumea
Marius Șumudică (55 de ani) n-a vrut să intre într-un schimb de replici cu...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAC Milan – Inter 3-1. Echipa lui Chivu a suferit primul eșec din acest sezon de Serie A chiar în fața marii rivale
AC Milan a învins-o pe Inter, scor 3-1, în derby-ul etapei a 10-a din...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBarcelona – Alaves 6-1. Catalanii au făcut show și au revenit pe primul loc: Raphinha, Yamal, Fermin, Gordon
Barcelona – Alaves, transmis în direct la Digi Sport 2, în etapa a 11-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFără milă! Nota primită de Cristi Chivu în Italia, după AC Milan – Inter: ”Șocant” / ”De neînțeles”
Inter a suferit primul eșec al sezonului din Serie A, chiar în marele derby...
De admin

You must be logged in to post a comment Login