Derby-ul din returul sezonului regular dintre CFR și U Cluj, câștigat de ”feroviari” cu 3-2, s-a încheiat cu un scandal-monstru, după ce Andrei Cordea l-ar fi înjurat pe antrenorul advers, Cristiano Bergodi, de mamă.

Tehnicianul italian s-a năpustit asupra jucătorului rivalei, iar un meleu general s-a creat pe teren. Ulterior, la flash-interviu și la conferință, Daniel Pancu a avut o izbucnire halucinantă la adresa omologului său de la U.
Pancone s-a referit revoltat la faptul că ”un străin” ar ”bate jucători” în țara sa, iar mai mulți fani ai ”șepcilor roșii” au decis să îl reclame pe tehnician la CNCD pentru discriminare.
Eu n-am mai văzut antrenor străin să-mi bată jucătorii. Dacă eram eu în străinătate, eram arestat! Și știu ce vorbesc! Am intrat în teren cu Elveția, n-am atins pe nimeni, m-au făcut toți românii, nici n-am cuvinte. Să vină un străin în țară să-mi bată jucătorii pe teren? Nu există așa ceva! Daniel Pancu
Declarații lui Pancu despre Bergodii nu ar fi fost discrminatorii, conform CNCD
Acum iAMsport.ro vă prezintă și verdictul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, instituția considerând că nu a existat nimic greșit cu afirmațiile făcute de Pancu.

”Vă aducem la cunoștiință faptul că, în ședința Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării din data de 19.05.2026, a fost analizată solicitarea dumneavoastră privind autosesizarea instituției în cauza semnalată.
În urma deliberărilor, Colegiul Director a respins solicitarea de autosesizare, apreciind că, în speță, nu se impune declanșarea unei proceduri din oficiu”, a trasnsmis CNCD.

Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăToto Wolff, la un pas de plecarea de la Mercedes: ”I-am oferit lui Ola demisia mea”
În Formula 1, rezultatele reprezintă principalul criteriu după care sunt evaluate conducerile echipelor. Atunci...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmă”Inacceptabil”. Selecționerul Poloniei nu s-a mai ferit, după înfrângerea cu România
România a reușit să învingă Polonia, scor 2-1, în cadrul etapei a cincea din...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăPolonezii „au luat foc”, după ce au văzut imaginile de la finalul meciului cu România
România a obținut prima victorie din campania de Liga Națiunilor în etapa a cincea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăGestul lui Gică Hagi, imediat după fluierul final al meciului România – Polonia 2-1
România a învins Polonia cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seara, pe Arena Naţională...
De admin


You must be logged in to post a comment Login