Deși venirea sa în fruntea lui Dinamo, susținut de mai mulți afaceriști potenți pe plan financiar, și revirimentul clubului alb-roșu au coincis, Andrei Nicolescu continuă să fie contestat de mulți dintre fanii echipei.

Ultima mare nemulțumire a suporterilor este reprezentată de noua siglă a formației, pe care au și protestat-o în mai multe rânduri. Iar, așa cum iAMsport.ro a scris în exclusivitate, nici acționarii nu sunt mulțumiți acum de președinte.
Andrei Nicolescu, aflat la mâna acționarilor lui Dinamo: ”Mandatul meu e tot timpul pe masa lor”
Întrebat despre viitorul său, Nicolescu a recunoscut că finanțatorii pot oricând să renunțe la serviciile sale, dacă sunt de părere că acesta nu se ridică la nivelul așteptărilor lor.

”Mandatul meu este tot timpul pe masa acționarilor. Dacă ceva nu le convine, asta se discută in intern si se ia o decizie. Am KPI-uri (n.r. Key Performance Indicators), dar nu sunt pe sancțiuni.
Noi nu am trasat sancțiuni nici fostului antrenor, nici noului antrenor, pentru neîndeplinirea obiectivului, pentru că înțelegem că totul este foarte volubil in fotbal”, a comentat Andrei Nicolescu, la Prosport.
Președintele lui Dinamo mai deține 2% din acțiuni

Totodată, oficialul lui Dinamo a mai dezvăluit că deține mai în acest moment doar un mic număr de acțiuni, anume 2%.
”Mai am 2% din acțiuni după ultima actualizare”, a mai spus Nicolescu, pentru sursa citată.
- Andrei Nicolescu a ocupat mai întâi funcția de administrator special la Dinamo, cât timp clubul se afla în insolvență, și a devenit președinte după ce s-au rezolvat problemele financiare.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăVerstappen și Lawson au fost penalizați după incidentul din FP2
Prima sesiune de antrenamente libere din Mexic a fost privată de multe dintre numele...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmă”Următorul atacant al naționalei României” are 19 ani și impresionează în străinătate: ”E bun copilul!”
Cinci goluri și trei pase decisive în 47 de partide pentru Farul Constanța, până...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăFostul antrenor de la FCSB mizează pe Reghecampf: ”A demonstrat și are cu ce să lucreze”
Fostul tehnician al lui FCSB, care a plecat de la club în luna martie,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăDaniel Pancu, mesaj cu subînțeles după ce Diana Șucu i-a luat apărarea fiului său: ”Există un singur mod de a evita critica…”
Antrenorul giuleștenilor a ales un citat despre critică, într-un moment în care discuțiile din...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login