Joao Cancelo a venit la FC Barcelona în ianuarie, din postura de jucător împrumutat. Prestațiile sale l-au mulțumit pe Flick, tehnicianul german propunându-i jucătorului să permanentizeze mutarea. Cu atât mai mult cu cât el poate evolua atât în banda stângă, acolo unde a fost folosit cu precădere la catalani, cât și în cea dreaptă, post pe care este folosit la naționala Portugaliei.
Numai că, Al Hilal, cu care mai are un an de contract, l-a informat că-l așteaptă la pregătiri după Cupa Mondială. Numai că, în aceste condiții, singura soluție este un transfer definitiv.

Cancelo, mediator între Al Hilal și Barcelona
Presa spaniolă scrie că Al Hilal a luat notă de dorința jucătorului și cere 10 milioane de euro. Suma nu este mare, însă, în condițiile în care catalanii n-au renunțat la Alvarez, orice cent economisit dintr-un alt transfer este un beneficiu.
De acest lucru este conștient și jucătorul. Iar acesta, potrivit SPORT, este decis să se implice personal în discuțiile dintre cluburi. Desigur, după CM 2026, pentru că Portugalia este încă în competiție și visează să ajungă măcar în careul de ași.

Pentru jucător nu ar reprezenta o premieră. În ianuarie a fost cel care s-a opus plecării la Inter Milano, chiar dacă oferta echipei antrenate de Cristi Chivu era mai bună atât pentru club, cât și în plan personal. Un gest care, desigur, alături de prestațiile sale în teren, au cântărit enorm în decizia catalanilor de a încerca să-i ofere acum un contract pe termen lung.
Rămâne acum de văzut doar care urmează să fie pârghiile pe care le va folosi. Și dacă demersul său va ajuta Barcelona să-l ia pe o sumă insignifiantă, sau se va găsi o altă soluție.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 42 de minute în urmăMihai Neicuțescu și gestul făcut după ce l-a accidentat grav pe Robicek! Cariera stoperului, în pericol
Accidentare gravă sâmbătă în confruntarea dintre SC Popești Leordeni și CS Afumați, din Liga...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăRapid – Corvinul LIVE TEXT (21:30). Meci complicat pentru Daniel Pancu. Echipele probabile
Rapid București – Corvinul Hunedoara este meciul care închide ziua din Liga 1. Cele...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPetrolul – Sepsi OSK LIVE SCORE (17:15). Prahovenii vor revanșa după eșecul de la Ovidiu. Echipele de start
Petrolul Ploiești – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe este primul meci al zilei din etapa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăValeriu Iftime a reacționat după ce suporterii lui Dinamo l-au numit „spurcat” pe Marius Croitoru
FC Botoșani a plecat fără punct de pe Arena Națională vineri seară, însă Marius...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login