
Managerul roş-albaștrilor a mărturisit că echipa sa este una dintre cele mai solicitate din sezonul actual, în curând urmând să bifeze cel de-al 50-lea meci. De asemenea, MM Stoica a subliniat că adversarii eleni se pot pregăti în condiții net superioare, mai ales din punct de vedere al temperaturii.
„La noi urmează într-o săptămână jocurile 47, 48, 49, iar în 10 zile avem meciul 50. Eu știu că la 18 meciuri era record european, cu meciurile din preliminarii. Noi egalăm acum recordul, dacă mergem mai departe îl batem.
Noi nu avem condiții climaterice, azi s-au antrenat la -4 grade pe sintetic. La PAOK nu se pune problema de așa ceva. E clar că avem un handicap.
Perioada de pauză este foarte scurtă, am pierdut jucători importanți. Noi jucăm fără grosul echipei acum, Lixandru, Tavi Popescu și Darius Olaru, care în condiții normale sunt titulari.
Nu te lamentezi, doar constanți. Este complicat, era prea complicat să mai fim și în Cupa României. Am auzit că se plâng unii cu programarea, noi jucăm constant.
Zivkovik lipsește, Despodov e gripat, Chalov accidentat. Zivkovic este un jucător foarte bun. Răzvan Lucescu este cel mai periculos jucător al lor, nu i-a picat bine înfrângerea de atunci. A reparat-o în Europa League, în campionat are probleme…”, a declarat Mihai Stoica, pentru primasport.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCriticat din toate părțile după 2-4 cu PSG, Joao Cancelo nu a mai rezistat
Joao Cancelo (31 de ani) a fost unul dintre cei mai slabi jucători de...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăRăzvan Lucescu a spart ghinionul: victorie la scor, după patru înfrângeri consecutive
Al-Sadd, echipa antrenată de Răzvan Lucescu (57 de ani), a învins-o pe Al-Shahaniya, scor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăInter d’Escaldes – Universitatea Craiova 1-3. Campioana României a obținut prima victorie în Conference League!
Inter d’Escaldes – Universitatea Craiova, meci din a doua etapă din Conference League, s-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă„Imagini groaznice”: Darius Olaru, făcut knockout în UEFA Europa League! OUT în minutul 30
Darius Olaru (28 de ani) a fost titular în meciul Royale Union SG –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login