
- Golurile Craiovei au fost semnate de Teles și Badelj, iar pentru Dinamo au înscris Musi și Pop.
Derby-ul dintre Craiova și Dinamo s-a încheiat cu un scandal imens. După ce s-au simțit lezați de arbitraj, în legătură cu eliminarea lui Bancu și ”neeliminare” lui Armstrong, spiritele s-au încins pe culoar.
Anumiți jucători ai ”câinilor” ar fi scuipat și ar fi aruncat cu apă spre adversari. Iar astfel s-ar fi creat un meleu pe culoar, care s-a dizolvat însă fără ”victime”.
Bancu, scos din sărite: ”Eu o să stau în tribună și mă uit la greșelile arbitrilor, îi arbitrez”
Prezent în zona interviurilor la final, Bancu a criticat arbitrajul brigăzii conduse de Adrian Cojocaru și a vorbit despre prestația echipei oltene.
”Îmi pare rău pentru colegii mei şi pentru toţi oamenii care fac parte din acest club. O eliminare, nu ştiu ce să zic. Dacă era corectă, trebuia eliminaţi amândoi. După mine nu a fost. Eliminaţi ori amândoi, ori niciunul. Nu mi-a spus nimic Cojocaru. Nu știu cum a interpretat el faza, nu a vorbit cu mine. Aveam jocul sub control, aveam 2-1. Îmi pare rău pentru colegii mei care s-au luptat şi au încercat să mențină rezultatul, dar e greu.
Trebuie să trec peste. Nu este primul roşu, am mai luat. Important e să fiu bine şi să fiu sănătos. Dacă mister va decide să joc joi cu Rakow, atunci voi intra şi voi da totul pe teren ca în campionat.
(n.r. E puţin un punct în ultimele două etape?) Normal că e puțin. Ne doream să câștigam atât la Galaţi, cât şi în seara asta. Este greu în 10 oameni cu Dinamo. Trebuie să câştigăm în Europa, să începem cu dreptul şi apoi vom vedea ce vom face cu FCSB. Eu o să stau în tribună și mă uit la greșelile arbitrilor, îi arbitrez.
Anul asta suntem o echipă puternică atât acasă cât și în deplasare. Am asistat (n.r. la scandalul din tunel), se mai întâmplă, este fotbal, nervi mulți”, a spus Bancu la final de meci.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 19 secunde în urmăUniversitatea Craiova a dat lovitura: câți bani a încasat pentru victoria cu Inter d’Escaldes
Universitatea Craiova a învins-o cu 3-1 pe Inter Club d’Escaldes, în etapa a doua...
De admin -
Alte Sporturi
/ 1 minut în urmăReacția lui Nicușor Bancu, după 3-1 cu Inter d’Escaldes: ”Marchează la fiecare meci”
Universitatea Craiova a câștigat primul meci din acest sezon de Conference League, scor 3-1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăCSM Corona Brașov – CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea 80 – 81. Victorie dramatică în ultimele secunde
CS Vâlcea 1924 Râmnicu Vâlcea a învins-o dramatic pe CSM Corona Braşov, cu scorul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA depăsit greutatea cu 107 grame şi Laurenţiu Reghecampf i-a luat salariu pe două luni şi jumătate! „Foarte drastic”
L-a avut pe Laurenţiu Reghecampf antrenor la FCSB, iar acum povesteşte că tehnicianul dă...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login