Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Antonio Rudiger, fundaşul echipei de fotbal Real Madrid, s-a retras de la naţionala Germaniei, informează DPA. Rudiger, în vârstă de 33 de ani, a adunat 86 de selecţii între 2014 şi 2026. El a participat la trei ediţii ale Cupei Mondiale şi la trei Campionate Europene. Singurul său titlu a fost cucerit la Cupa Confederaţiilor din 2017.
Antonio Rudiger s-a retras de la echipa naţională a Germaniei
„După o perioadă de reflecţie, a sosit momentul să-mi închei cariera la echipa naţională şi să fac loc noii generaţii”, a declarat Rudiger marţi, pe Instagram.
„Când am îmbrăcat pentru prima dată tricoul DFB, în 2014, nu mi-aş fi putut imagina nici în cele mai îndrăzneţe vise că voi ajunge în cele din urmă la 86 de selecţii. Deşi nu am câştigat trofeul la ultimele turnee şi a trebuit să îndurăm câteva înfrângeri dureroase, această perioadă a fost un capitol extrem de special pentru mine, care mă va marca pentru totdeauna”, a adăugat el.
Rudiger le-a mulţumit coechipierilor săi „pentru fiecare bătălie dusă împreună şi pentru solidaritatea din vestiar şi din cantonament”, antrenorilor şi staffului tehnic „pentru anii de încredere şi munca din culise”, precum şi suporterilor „pentru susţinere – în special pentru atmosfera unică de la EURO 2024, găzduit de noi”.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDouă din două pierdute și urmează Real Madrid! Nota lui Răzvan Marin, după un nou eșec la AEK
Răzvan Marin (30 de ani) a fost titular în meciul dintre Panathinaikos și AEK...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăS-a dat de gol: intrat la negocieri, Mirel Rădoi e gata să semneze cu noua echipă!
Mirel Rădoi (45 de ani) a plecat de la Gaziantep la data de 31...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăVerdictul italienilor despre Daniel Bîrligea, după ce românul a jucat 60 de minute în Frosinone – Torino
Daniel Bîrligea (26 de ani) traversează o perioadă bună în Italia. După ”dubla” reușită...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCu antrenorul aproape să fie dat afară, președintele clubului a răbufnit: ”Nu-mi vine să cred ce am văzut!”
FC Argeș se confruntă cu mari probleme în actuala stagiune de SuperLiga, unde nu...
De admin

You must be logged in to post a comment Login