Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Golgheterul din sezonul trecut al Ligii 1, Jovo Lukic, care a fost prezent la Cupa Mondială cu naţionala Bosniei, a vorbit despre viitorul său, după ce s-a scris intens că ar putea pleca de la trupa ardeleană. Atacantul s-ar fi aflat inclusiv pe lista celor de la Besiktas, iar Gigi Becali a spus că e gata să plătească în schimbul său 1,5 milioane de euro pentru a-l lua la FCSB.
Totuşi, jucătorul care a marcat un gol la turneul final a ţinut să lămurească situaţia sa şi nu s-a ferit să recunoască faptul că nu are o problemă să rămână la formaţia din Liga 1.
Jovo Lukic nu se gândeşte la plecarea de la U Cluj
Lukic spune că se simte foarte bine la Universitatea Cluj şi că nu se gândeşte la un transfer în finalul perioadei de mercato.
„Nu mă gândesc foarte mult despre asta (n.r. la transfer). Dacă apare ceva, o propunere bună, da, discutăm, dar altfel îmi văd de treaba mea. După cum am spus, mă gândesc la cum să dau totul şi să fac totul mai bine pentru echipă. Îmi place Cluj, pentru mine e bine aici, nu e necesar să plec de la U. Îmi place stafful, îmi plac fanii, îmi place echipa, totul e bine”, a declarat Jovo Lukic.
Ce a spus Jovo Lukic după victoria celor de la U Cluj cu Petrolul
Atacantul bosniac a vorbit despre provocarea pe care au întâlnit-o cei de la U Cluj în duelul cu Petrolul, 1-0, mai ales că au jucat cu un om în minus mai bine de o repriză. Lukic e de părere că echipa ardeleană trebuie să marcheze mai mult în condiţiile ocaziilor pe care le are.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBarcelona – Alaves, LIVE VIDEO, 22:00, Digi Sport 2. Echipele de start
Barcelona – Alaves se joacă de la 22:00, în direct la Digi Sport 2,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLovitură pentru Real Madrid. Un titular, OUT pentru duelul cu Racing Santander
Federico Valverde (29 de ani) nu va evolua pentru Real Madrid în partida din etapa...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMarius Șumudică a dat declarația serii, după Petrolul – CFR Cluj 1-1
Marius Șumudică (55 de ani) a tras concluziile după meciul Petrolul – CFR Cluj...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăBayern Munchen – Borussia Dortmund 2-2. Remiză spectaculoasă în Der Klassiker! Oaspeții au smuls un punct pe final
Bayern Munchen și Borussia Dortmund au încheiat la egalitate, scor 2-2, în cadrul etapei a...
De admin

You must be logged in to post a comment Login