Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Jose Mourinho, instalat pe banca echipei Real Madrid în această vară, a început curăţenia la formaţia de pe Santiago Bernabeu, iar ibericii au cedat un jucător la o rivală din La Liga.
După ce Florentino Perez a punctat la capitolul întăriri, a venit momentul pentru preşedintele formaţiei “Galacticilor” să bifeze mutări şi la capitolul plecări.
Fotbalistul de la Real Madrid, cedat la o rivală din La Liga
Fran Garcia, fundaşul stânga crescut la formaţia iberică, a fost cedat celor de la Real Betis, iar suma de transfer este una cu totul şi cu totul surprinzătoare. Real Madrid urmează să primească doar 4 milioane de euro, însă vor păstra 50 la sută din drepturile federative.
“Real Madrid C. F. și Real Betis Balompie au ajuns la un acord privind transferul jucătorului nostru, Fran García. Real Madrid dorește să își exprime recunoștința și aprecierea față de un jucător care și-a apărat întotdeauna tricoul cu dăruire și un comportament exemplar.
Fran García s-a alăturat clubului nostru în 2013, la doar 14 ani, pentru a evolua la echipa Cadete B. În 2023, a făcut pasul la prima echipă a lui Real Madrid, pentru care a disputat 110 meciuri în decursul a trei sezoane. În această perioadă, a câștigat cinci trofee: 1 Liga Campionilor, 1 Cupă Mondială a Cluburilor, 1 Supercupă a Europei, 1 titlu în La Liga și 1 Supercupă a Spaniei.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRevenire după 5 luni la FCSB! ”Sunt convins că va juca joi”
Mihai Popescu (33 de ani) nu a mai jucat la FCSB de cinci luni,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăEnervat, Pedri a venit în fața microfonului, după Barcelona – Real Madrid 1-2: ”Stupid!”
Pedri (23 de ani) a fost printre jucătorii care au oferit declarații după Barcelona...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLovitură de proporții! Assad Al-Hamlawi a început discuțiile pentru transfer și e gata să semneze
Assad Al-Hamlawi (25 de ani), atacantul de la Universitatea Craiova, ar fi în fața...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMircea Rednic, surprins total de meciul FCSB – Rapid 4-1! Ce a schimbat Reghecampf și unde a greșit Pancu
FCSB a trecut de Rapid cu scorul de 4-1, în derby-ul etapei cu numărul...
De admin

You must be logged in to post a comment Login