-
Media: Fotbal Club, miercuri, 17:30, DGS 1
-
Media: Fotbal European, miercuri, 21:00, DGS 1
Golurile nord-americanilor au fost marcate de Julian Quinones (minutul 22) și Raul Jimenez (31). Mexicanii se vor duela în optimile Cupei Mondiale 2026 cu învingătoarea din meciul Anglia – DR Congo.
UPDATE 10:52 – E oficial! Sebastian Beccacece și-a anunțat plecarea din funcția de selecționer a naționalei Ecuadorului.
”Mi-ar fi plăcut să continui, să fi fost astăzi, probabil, victorios într-un alt meci. Cred că ar fi fost îndeplinirea obiectivului pe care ni-l doream, dar fotbalul este așa.
Rezultatele sunt cele care contează și astăzi îmi vine momentul să-mi iau rămas-bun de la o familie frumoasă, minunată, dar cu multă recunoștință, cu multă liniște și pace interioară, pentru că am dat totul”, a declarat Sebastian Becacece.
Sebastian Beccacece pleacă de la naționala Ecuadorului
În vârstă de 45 de ani, Sebastian Beccacece a preluat naționala Ecuadorului în vara anului 2024. După calificarea la Mondial, naționala sa a reușit să iasă și din grupe, iar apoi a fost eliminată în 16-imi de către Mexic.
La scurt timp după eliminarea de la Mondial, presa din Ecuador a transmis că Sebastian Beccacece nu va mai continua pe banca primei reprezentative. În cele 24 de meciuri, selecționerul a înregistrat 12 remize, 9 victorii și 3 eșecuri.
Reamintim că Ecuador a produs una dintre marile surprize ale turneului final de până acum și a învins-o pe Germania cu 2-1 în etapa a treia.
Rezultatele Ecuadorului la Mondialul din 2026
- 0-1 Coasta de Fildeș
- 0-0 Curacao
- 2-1 Germania
- 0-2 Mexix
Mexic – Ecuador 2-0. Din cauza furtunii meciul a început cu o oră mai târziu
Partida programată să începă la ora 04:00, ora Bucureștiului, a început cu o oră mai târziu deoarece la Ciudad de Mexico a fost furtună.
Este al doilea joc de la CM 2026, după Franța – Irak 3-0, care a fost suspendat la pauză timp de două ore din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
Mexic a început tare acest meci și și-a creat prima ocazie a de a marca în minutul 7, când Raul Jimenez a trimis pe lângă poartă cu o lovitură de cap din câțiva metri.
Tot Mexic a fost aproape de gol și în minutul 15, dar Mora a șutat puțin pe lângă din poziție laterală.
Mexic a dat lovitura în cele din urmă și a deschis scorul în minutul 22 prin Quinones, cel care a finalizat superb la capătul unui contraatac letal al nord-americanilor.
Mexic și-a dublat avantajul în minutul 31 prin Raul Jimenez, care a șutat violent din interiorul careului și nu i-a dat nicio șansă lui Galindez.
Ecuador a avut șansa să reducă din diferență în minutul 40, dar șutul lui Yeboah a fost respins spectaculos de Rangel în corner.
Mexic a fost aproape să facă 3-0 pe tabelă în minutul 67, lovitura de cap a lui Montes din câțiva metri a fost respinsă de Galindez.
Ecuador a fost și ea la un pas de gol în minutul 75, dar Kevin Rodriguez a reluat puțin pe lângă cadrul porții.
În cele din urmă, Mexic s-a impus cu 2-0 și s-a calificat în optimi la Cupa Mondială 2026.
Etichete: cupa mondiala , mexic , ecuador , cm 2026 , sebastian beccacece
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLionel Messi continuă să scrie istorie! Record unic după golul marcat contra Egiptului
Argentina s-a calificat dramatic în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2026, după ce...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăScandal uriaș după Argentina – Egipt! Selecționerul african acuză: ”A fost un meci trucat!”
Egiptul a fost aproape de o victorie de prestigiu, conducând cu 2-0 până în...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDecizie surprinzătoare a Comitetul Internaţional Olimpic: a fost ridicată suspendarea Comitetului Olimpic Rus!
Această reintegrare graduală, recomandată acum federaţiilor internaţionale pentru sporturile lor, este însoţită de cerinţe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăElveția a eliminat Columbia la penalty-uri și va înfrunta Argentina în sferturile Cupei Mondiale!
Elveția – Columbia 0-0 (4-3 d.l.d.d) Echipele de start Elveția (4-2-3-1): Kobel – Zakaria,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login