
Jucătorii dinamoviști s-au arătat ușor nemulțumiți în urma remizei cu Sepsi, atitudine cauzată de o primă repriză în care cei de la Sepsi au dominat. Cu toate acestea, ”câinii” se bucură pentru punctul obținut și se pregătesc pentru meciurile următoare.
Moldoveanul Petru Neagu, cel care a marcat golul bucureștenilor, a declarat: ”Golul de debut este mereu ceva special. Nu am avut nevoie numai de gol, ci și de minute, și golul este important pentru moral. Nu mi s-a zis că o să intru azi, am încercat să mă folosesc de minute și asta a ieșit.
Dinamo e mereu ceva special, am avut un start dificil cu CFR, dar după ne-am recuperat. Avem un colectiv foarte bun, suntem prieteni toți. (n.r. Te gândești la play-off?) Nu mi-am tresat obiective, vreau să am minute în picioare și, de ce nu, să ajung la echipa națională”.
Raul Opruț: ”Ne-am lăsat dominați de cei de la Sepsi”
Raul Opruț a oferit la rândul său o serie de declarații la finalul partidei: ”Am avut două ocazii importante, ei au dat gol pe o neatenție de-a noastră. Am făcut o repriză a doua foarte bună, puteam să câștigăm, cu siguranță. Știam că cei de la Sepsi au un joc cu multă intensitate acasă.
(n.r. Despre ce le-a spus Kopic la pauză) Era normal să nu fie fericit, ne-am lăsat dominați de cei de la Sepsi, am pierdut foarte multe mingi în prima repriză și în unele momente nu am reușit să ieșim din defensivă. Mă simt foarte bine, încerc să dau tot ce am mai bun pentru Dinamo, pentru că au avut încredere în mine și m-au adus. Avem jucători buni, cu experiență, jucători tineri. Cred că în primele trei etape am prestat trei meciuri foarte bune.
(n.r. Se poate să duceți echipa în play-off?) Nu știu dacă se poate, noi o luăm meci cu meci, cum am făcut și la final tragem linie. Ne dorin să practicăm un fotbal frumos, modern, sper să reușim pe toată durata acestui campionat. Ce am făcut până acum, am făcut bine, am văzut că lumea apreciază, și suporterii au venit mai mulți. Cel mai important pentru noi e să-i facem fericiți pe suporteri. Cei de la Sepsi au jucat mai bine în prima repriză, e fotbal, suntem 11 contra 11, dar în a doua repriză am intrat cu determinare, au atitudine.
(n.r. revenire la echipa națională) Sper să revin la echipa națională asta îmi doresc. Cu siguranță că dacă voi fi bine din punct de vedere fizic, tactic și mental, și voi presta jocul pe care l-am prestat mai înainte la echipa națională, mă voi întoarce”.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăFostul jucător al Rapidului este îngrozit de antrenorii români: ”Mai sunt și acum care nu acceptă ca un copil să pună o întrebare. Sunt șefi, ei decid totul”
Lucian Goge a intrat în istoria clubului din Giulești, după ce a devenit primul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăAnamaria Prodan a luat o decizie radicală după relația cu Laurențiu Reghecampf: ”Am fost nebună”
Agenta de jucători a ales să șteargă tatuajul cu chipul fostului soț Laurențiu Reghecamp,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 31 de minute în urmăU-BT Cluj-Napoca, înfrângere în primul meci din ”sferturile” ABA League
”U” a fost dominată de gazde în cea mai mare parte a timpului, reuşind...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 32 de minute în urmăMM Stoica a găsit atacant pentru FCSB, dar are o singură problemă: ”Mă nenorocește Gigi”
Responsabil cu transferurile, Mihai Stoica a reluat scoutingul extern și s-a orientat spre piețe...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login