Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
În centrul reușitei s-a aflat Vozinha, portarul de 40 de ani care a avut 7 parade în egalul cu Spania.
Tristețea eroului Insulelor Capului Verde
Fericirea lui Vozinha nu a putut fi însă împărtășită cu mama lui: aceasta nu a avut viză pentru a intra în Statele Unite!
„Acesta este un mesaj de mulțumire pentru toți oamenii din Capul Verde. Suntem extrem de fericiți. Acest grup de jucători a muncit enorm pentru a trăi un moment ca acesta. Este o zi în care trebuie să fim mândri și mulțumiți de ceea ce am realizat. Am plâns după meci pentru că am fost crescut de bunicii mei și ei nu au mai apucat să fie aici. Au murit acum câțiva ani. Nici mama mea nu a putut veni din cauza problemelor cu viza și a costurilor pe care le implica obținerea ei. Nu am reușit să rezolvăm totul la timp” a povestit Insulelor Capului Verde.
Vozinha a fost numit omul meciului după partidă și s-a ales cu câteva milioane de fani pe rețelele de socializare. „Sunt extrem de mândru că am fost desemnat omul meciului. Pentru mine este o onoare să reprezint țara pe care o iubesc. Venim dintr-un loc foarte mic, iar drumul nostru până aici a fost extrem de dificil. Astăzi ni s-a împlinit visul de a juca împotriva unei echipe precum Spania. Sunt foarte mândru de toți cei care au contribuit la această performanță. Muncești o viață întreagă pentru momente ca acesta. Acum am 40 de ani, dar nu am devenit fotbalist profesionist decât la 25. Acesta este răsplata întregii mele călătorii.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMarius Șumudică a aflat cum l-a numit Adrian Mutu și a surprins pe toată lumea
Marius Șumudică (55 de ani) n-a vrut să intre într-un schimb de replici cu...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAC Milan – Inter 3-1. Echipa lui Chivu a suferit primul eșec din acest sezon de Serie A chiar în fața marii rivale
AC Milan a învins-o pe Inter, scor 3-1, în derby-ul etapei a 10-a din...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBarcelona – Alaves 6-1. Catalanii au făcut show și au revenit pe primul loc: Raphinha, Yamal, Fermin, Gordon
Barcelona – Alaves, transmis în direct la Digi Sport 2, în etapa a 11-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFără milă! Nota primită de Cristi Chivu în Italia, după AC Milan – Inter: ”Șocant” / ”De neînțeles”
Inter a suferit primul eșec al sezonului din Serie A, chiar în marele derby...
De admin

You must be logged in to post a comment Login