-
Fotbal: Portugalia – Nigeria, miercuri, 22:45, DGS 1
-
Fotbal: Anglia – Costa Rica, miercuri, 23:00, DGS 2
În locul lui Alvaro Arbeloa, Real Madrid este așteptată să-l anunțe ca antrenor pe Jose Mourinho (63 de ani).
Real Madrid a anunțat plecarea lui Alvaro Arbeloa de la club
Promovat de la echipa a doua a lui Real Madrid, Alvaro Arbeloa mai avea contract până în 2027, dar cele două părți au convenit să se despartă definitiv.
”Real Madrid CF și alvaro Arbeloa au ajuns la un acord pentru a-i pune capăt mandatului de antrenor al primei echipe.
Real Madrid îi este profund recunoscătoare lui Alvaro Arbeloa, care de-a lungul timpului petrecut la club, începând cu perioada petrecută la academia noastră de tineret, a demonstrat constant loialitate, angajament și profesionalism. El exemplifică valorile clubului nostru.
Real Madrid, care va fi mereu casa lui, îi urează lui Alvaro Arbeloa și întregii sale familii mult succes în această nouă etapă a vieții”, a transmis Real Madrid, pe site-ul oficial.
Cifrele lui Alvaro Arbeloa la Real Madrid
Numit în mijlocul sezonului după demiterea prematură a lui Xabi Alonso, Alvaro Arbeloa a avut un debut de coșmar la Real Madrid. A pierdut cu divizionara secundă Albacete, scor 2-3, în optimile Cupei Spaniei.
Per total, Alvaro Arbeloa a adunat 28 de meciuri la Real Madrid, cu 18 victorii, două remize și opt eșecuri, precum și un golaveraj de 58 de goluri marcate la 34 primite. Media sa a fost de exact două puncte per meci.
Ce a spus Alvaro Arbeloa, după ce și-a încheiat mandatul la Real Madrid
”Nu sunt aici ca să vorbesc despre posibilități. Mourinho are un staff tehnic fantastic, este foarte bine înconjurat. Dacă va veni, o va face cu echipa lui, așa cum este normal. Nu există nicio șansă să fiu alături de el.
M-am gândit la Madrid în aceste patru luni, iar de acum este momentul să mă gândesc la mine. Am făcut pasul, mă simt pregătit pentru noi provocări.
Sper să fie doar un ‘pe curând‘, pentru că întotdeauna am considerat Madridul casa mea. Sunt membru al Madridului de 20 de ani, este casa mea.
A fost ultimul meu meci din acest sezon, nu știu dacă este și ultimul din viața mea ca antrenor al Madridului, nu se știe niciodată. Voi încerca să mă bucur de el. Și să mă gândesc la victorie”, a declarat Alvaro Arbeloa, conform AS.
VIDEO Rezumat Real Madrid – Athletic Bilbao 4-2, ultimul meci al lui Alvaro Arbeloa ca antrenor la ”Galactici”
Etichete: real madrid , alvaro arbeloa , alvaro arbeloa real madrid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMario Bratu e sigur, după Corvinul – ”U” Cluj 0-3: ”Nu e de încurajat”
Mario Bratu (24 de ani), extrema dreaptă de la Corvinul, a reacționat după ce...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a decis brigada completă de la FCSB – Rapid: Horațiu Feșnic, la centru! Cine va fi în camera VAR
Comisia Centrală a Arbitrilor a anunțat oficial că Horațiu Feșnic va fi cel care...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLovitură la Botoșani! Valeriu Iftime a luat în calcul să îl dea afară pe Marius Croitoru: ”Mă tot gândesc”
FC Botoșani traversează o perioadă dificilă în SuperLigă, iar înfrângerea cu Petrolul, scor 1-3,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFlorin Maxim, după ce Corvinul a fost învinsă la scor de neprezentare de U Cluj: ”Asta îmi reproșez”
U Cluj a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 3-0, vineri seara, pe...
De admin

You must be logged in to post a comment Login