Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Președintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, prezent la partida amicală disputată de România cu Țara Galilor, a vorbit despre strategia pe care o are clubul bucureștean în această perioadă de mercato.
Trupa bucureșteană a trecut printr-o schimbare importantă, asta după ce Zeljko Kopic a hotărât să plece de la echipă și a fost înlocuit cu Nuno Campos, iar acum, cu noul antrenor, se conturează planurile pentru noua stagiune.
Andrei Nicolescu spune că Eddy Gnahore ar putea să rămână la Dinamo
Mai mulți jucători se află la final de contract cu Dinamo și ar urma să plece de la formația bucureșteană. De altfel, Valentin Țicu și Georgi Milanov au anunțat public că nu vor mai continua la formația alb-roșie, iar acum Andrei Nicolescu confirmă despărțirea de aceștia.
Oficialul lui Dinamo dezvăluie că mai sunt jucători care se află la final de angajament și nu-și vor prelungi șederea în Ștefan cel Mare. Jordan Ikoko, adus vara trecută, urmează să-și caute echipă și el.
”Cei care și-au terminat contractul, cam toți în afară de Eddy Gnahore, pleacă 100%. Aici contează și părerea noului antrenor. Până la conferința de prezentare vor fi discuții intense între toți cei din club”, a spus Andrei Nicolescu pentru Digi Sport.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCostă 500.000 $ și nu oricine poate să-l facă: ”E mai puternic decât în România” / ”Alte femei au murit”
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGabriel Jesus, GOL la prima atingere pentru Barcelona în UCL! Coincidență neașteptată
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăStuttgart – Viking 3-1. Demirovic a scris istorie în Champions League
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBarcelona – Feyenoord 5-1. Yamal și Raphinha au făcut show! Gabriel Jesus, primul gol pentru catalani
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login