Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Președintele lui Dinamo, Andrei Nicolescu, prezent la partida amicală disputată de România cu Țara Galilor, a vorbit despre strategia pe care o are clubul bucureștean în această perioadă de mercato.
Trupa bucureșteană a trecut printr-o schimbare importantă, asta după ce Zeljko Kopic a hotărât să plece de la echipă și a fost înlocuit cu Nuno Campos, iar acum, cu noul antrenor, se conturează planurile pentru noua stagiune.
Andrei Nicolescu spune că Eddy Gnahore ar putea să rămână la Dinamo
Mai mulți jucători se află la final de contract cu Dinamo și ar urma să plece de la formația bucureșteană. De altfel, Valentin Țicu și Georgi Milanov au anunțat public că nu vor mai continua la formația alb-roșie, iar acum Andrei Nicolescu confirmă despărțirea de aceștia.
Oficialul lui Dinamo dezvăluie că mai sunt jucători care se află la final de angajament și nu-și vor prelungi șederea în Ștefan cel Mare. Jordan Ikoko, adus vara trecută, urmează să-și caute echipă și el.
”Cei care și-au terminat contractul, cam toți în afară de Eddy Gnahore, pleacă 100%. Aici contează și părerea noului antrenor. Până la conferința de prezentare vor fi discuții intense între toți cei din club”, a spus Andrei Nicolescu pentru Digi Sport.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăADIO, CFR! Marius Șumudică s-a convins și i-a anunțat că-și caută echipă
Marius Șumudică (55 de ani) a luat decizia de a se despărți de CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăCe a scris presa din Anglia, după ce Harry Kane a câștigat Balonul de Aur 2026
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026, devenind primul fotbalist...
De admin -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăCine a atras toate privirile la Gala Balonul de Aur 2026. A fost și la finala Cupei Mondiale
Caroline Daur (31 de ani), unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea modei...
De admin -
Alte Sporturi
/ 49 de minute în urmăN-a uitat! Harry Kane a pronunțat un nume după ce a câștigat Balonul de Aur 2026, iar toată sala a aplaudat
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026, premiu acordat în...
De admin

You must be logged in to post a comment Login