Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Prima plecare a fost cea a lui Kennedy Boateng, jucător care se află la finalul contractului, situaţie în care este şi Georgi Milanov. Mijlocaşul ofensiv o să semneze şi el cu o altă formaţie în această vară.
O nouă plecare de la Dinamo. Georgi Milanov a făcut anunţul
Bulgarul a anunţat în presa din ţara natală că nu o să mai rămână la Dinamo, iar momentan nu ştie ce va face în privinţa viitoarei destinaţii.
“Am avut nevoie de o zi sau două să fiu singur și să mă gândesc la viitorul meu. Am 34 de ani, mă simt foarte bine din punct de vedere fizic. Tot ce pot să spun acum e că am luat decizia de a părăsi Dinamo. Îmi este dor și de familie, iar acum vreau să mă odihnesc puțin, iar ulterior să mă gândesc la următorul pas.
Dinamo este un club excepțional căruia îi datorez multe, însă decizia a fost luată. Nu exclud nicio variantă pentru viitor. Depinde foarte mult și ce echipe sunt interesate de mine și cum voi fi evaluat. Pe parcursul carierei am mai stat un an fără echipă tocmai pentru că nu a venit o ofertă care să mă mulțumească.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăDecizia luată de Mihaela Rădulescu, la un an de la moartea lui Felix Baumgartner
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăCe a spus Aryna Sabalenka, după ce a pierdut finala de la US Open
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 10 minute în urmăCristi Săpunaru a tras o concluzie clară despre Rapid, după primele 9 meciuri cu Pancu pe bancă
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 11 minute în urmăElversberg – Bayern Munchen, LIVE VIDEO, 18:30, Digi Sport 3. Bavarezii întâlnesc surpriza sezonului: prima întâlnire din istorie
SuperLiga: FC Argeș – Botoșani, duminică, 15:00, DGS 1 SuperLiga: Corvinul – Univ. Craiova,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login