
Simona Halep (34 de ani) a fost şi ea prezentă la priveghiul lui Mircea Lucescu. Foarte afectată de decesul fostului selecţioner al României, Simona Halep a spus ce i-a învăţat Mircea Lucescu pe toţi sportivii români.
Simona Halep a adus şi ea o coroană de flori la priveghiul lui Mircea Lucescu.
Simona Halep, foarte afectată de decesul lui Mircea Lucescu: “L-am admirat întotdeauna”
“(n.r: Ce a însemnat Mircea Lucescu pentru tine personal?) Pentru noi toţi a însemnat foarte mult. Pentru sportul românesc a însemnat foarte mult. Ne-a învăţat ce înseamnă să te dedici în totalitate sportului, până în ultima clipă.
L-am admirat întotdeauna şi îmi pare tare rău pentru momentul acesta. Dumnezeu să-l odihnească şi să aibă grijă de el acolo sus”, a declarat Simona Halep la priveghiul lui Mircea Lucescu.
Sicriul lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Naţională miercuri, la ora 17:00. Cei care l-au iubit pe Mircea Lucescu au venit să îi aducă un ultim omagiu. Trupul neînsufleţit al lui Mircea Lucescu va rămâne şi joi la Arena Naţională. Programul de vizită va fi joi între 10:00 şi 20:00.
Alte Sporturi
Premieră la Wimbledon: Marta Kostyuk!
Alte Sporturi
Florin Prunea a dat verdictul despre FCSB: ”Nu-i văd”
Alte Sporturi
Florin Bratu a semnat
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăPremieră la Wimbledon: Marta Kostyuk!
Media: Liga Digi Sport, luni, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, luni, 22:49, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăFlorin Prunea a dat verdictul despre FCSB: ”Nu-i văd”
Media: Liga Digi Sport, luni, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, luni, 22:49, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăSepp Blatter a văzut scandalul de proporții declanșat de Donald Trump la Cupa Mondială și a răbufnit
Media: Liga Digi Sport, luni, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, luni, 22:49, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăFlorin Bratu a semnat
Media: Liga Digi Sport, luni, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, luni, 22:49, DGS...
De admin

You must be logged in to post a comment Login