Connect with us

Alte Sporturi

Florin Bratu a semnat

Florin Bratu a semnat

  • Media: Liga Digi Sport, luni, 18:00, DGS 1

  • Media: Fotbal European, luni, 22:49, DGS 1

Tehnicianul era liber de contract de la sfârșitul sezonului trecut după ce s-a despărțit de Metaloglobus, formație care a retrogradat în eșalonul secund. 

Florin Bratu, prezentat oficial la Partizani Tirana

Partizani Tirana a făcut anunțul instalării lui Florin Bratu în cursul zilei de luni (6 iulie).

Românul a semnat un contract valabil pe un sezon cu albanezii, însă angajamentul va putea fi prelungit pe încă un an dacă tehnicianul își va îndeplini obiectivele la Tirana. 

”Partizani oficializează acordul cu antrenorul Florin Daniel Bratu. Tânărul de 46 de ani din România, prezentat de președintele Gazment Demi, îi va conduce pe ’roșii’ în noul sezon 2026 – 2027.

Bratu, cu o carieră bogată de jucător şi antrenor în România şi Cipru, precum şi în conducerea naţionalei U21 a României, va bifa prima sa experienţă în campionatul Albaniei.

Bratu vine la conducerea echipei pentru a lansa noul proiect ambițios și câștigător”, au notat albanezii. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Florin Bratu a semnat cu Partizani Tirana, echipă cu 17 titluri în Albania

Partizani Tirana, echipa care a câștigat ultimul titlu în Albania în sezonul 2022/2023, evoluează pe Arena e Demave, un stadion modest de doar 4.500 de locuri.

Partizani a avut o stagiune 2025/2026 sub așteptări și a terminat doar pe poziția a 5-a, la doar un punct în spatele celor de la Dinamo Tirana și astfel a ratat prezența în play-off (în play-off-ul din Albania se califică doar primele patru clasate). 

Astfel, Bratu va avea misiunea de a o ”resuscita” pe Partizani Tirana (formație care are în palmares 17 titluri în Albania, 15 Cupe ale Albaniei și 3 Supercupe). 

”O să plec, da. Am un acord verbal, nu prea am voie să vorbesc. Au fost mulți antrenori pe listă, am fost acum trei săptămâni la Tirana. Am văzut baza sportivă.

La Metaloglobus era greu de la început să salvez echipa. Trebuia să câștig vreo 7-8 meciuri din 9 în play-out. Am avut foarte mare încredere în mine și munca mea. S-a interpretat că am dat în fostul antrenor. Nu are nicio legătură.

E o echipă mare (n.r. Partizani Tirana), în primele două din Albania. Au crescut mult”, a recunoscut Florin Bratu, la Liga Digisport, înainte de a semna contractul cu Partizani. 

Pentru Bratu aceasta este a doua experiență în afara țării ca antrenor, după cea din Cipru de la Karmiotissa (echipă pe care a pregătit-o între martie 2023 și septembrie 2023). 

De asemenea, Partizani a câștigat Cupa Balcanică în 1970, iar astfel este singura echipă din Albania cu un trofeu internațional în palmares. 

Etichete: florin bratu , albania , partizani , partizani tirana


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi