În această noapte, Irak întâlnește Bolivia în barajul care va decide a 48-a echipă calificată la Campionatul Mondial care se va desfășura între 11 iunie și 19 iulie. Pentru irakieni, meciul de la Monterrey este unul care poate schimba cursul istoriei și nu doar din punct de vedere sportiv.
„Sincer, dacă ne calificăm, veți vedea o națiune care va erupe de bucurie. O calificare la Mondial ar fi o modalitate excelentă de a schimba percepția Vestului față de Irak”, a spus olandezul Rene Meulensteen, angajat în staff-ul australianului Graham Arnold, selecționerul echipei asiatice.
- World Cup 2026 se vede exclusiv în Universul Antena, în perioada 11 iunie – 19 iulie
O călătorie complicată, „simbol al calificării”
Până acum, Irak a participat o singură dată la cea mai importantă competiție a lumii. Acum 40 de ani, culmea, tot în Mexic. Doar că, de această dată, contextul este diferit. Irakul este lovit de rachete care vin dinspre SUA, Israel și Iran, iar jucătorii din campionatul intern, aproximativ jumătate din lotul deplasat la Monterrey, se tem pentru siguranța familiilor lor.
De altfel, jucătorii locali au fost la un pas să nu facă deplasarea. Ca să ajungă la întâlnirea Irakului cu istoria, au călătorit 20 de ore cu autobuzul până la Amman, în Iordania, de unde au zburat spre Mexic, via Lisabona. Pentru jurnaliștii irakieni, drumul a fost și mai complicat: din Iordania s-au dus în Emiratele Arabe Unite, pentru viză, de acolo au zburat spre Turcia, unde s-au îmbarcat, în sfârșit, spre Mexic.

„Drumul lor n-a fost fără pericole. Dar au făcut sacrificiul ăsta pentru că vor să joace pentru țara lor. Trebuie să vedem această călătorie ca un simbol al calificării”, a explicat mijlocașul Amir Al-Ammari, care joacă la Cracovia, în Polonia, și s-a născut în Suedia.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLaurenţiu Reghecampf l-a „contrazis” pe Pancu, înainte de FCSB – Rapid: „Da, sunt favoriţi. E adevărul”. Mesaj pentru rival
Laurenţiu Reghecampf, antrenorul celor de la FCSB, este de acord cu ce au discutat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA semnat cu Rapid chiar înaintea derby-ului cu FCSB! Daniel Pancu își freacă palmele
Căpitanul Rapidului, olandezul Lars Kramer, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că derby-ul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDecizia luată de Monfils, la doar câteva zile după despărţirea de Svitolina! A spus „DA” imediat
Gael Monfils (40 de ani) i-a confirmat lui Stan Wawrinka (41 de ani) faptul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăEl va arbitra FCSB – Rapid! Gigi Becali ”l-a distrus” în trecut
FCSB și Rapid se vor înfrunta pe Arena Națională, în derby-ul etapei a 13-a...
De admin

You must be logged in to post a comment Login