-
SuperLiga: CFR Cluj – Petrolul, sâmbătă, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Rapid – Dinamo, sâmbătă, 20:00, DGS 1
Echipa se află pe locul cinci în campionat, cu șanse mari să prindă play-off-ul, și e atât de mulțumită de staff-ul tehinic încât le-a propus încă de pe acum contracte noi antrenorului principal și secunzilor săi.
Eusebiu Tudor își prelungește contractul cu ASA Târgu Mureș
Din informațiile digisport.ro, Tudor a fost de acord să își prelungească angajamentul cu ASA și pentru sezonul următor, alături de secunzii Cezar Zanfir și Gabriel Vasiliu. De asemenea, există și o opțiune de prelungire cu încă un an.
La începutul sezonului, conducerea i-a stabilit ca obiectiv evitarea retrogradării, dar așteptările au fost depășite, iar acum ASA poate chiar să promoveze în SuperLigă. Oricum, din sezonul următor acesta va fi noul obiectiv stabilit de conducere.
În acest sens, șefii echipei au întărit deja lotul în ultima vreme, cu transferuri precum Ciprian Biceanu, George Ganea, Florin Bejan, Robert Filiip și Tudor Oltean în perioada de mercato a iernii.
De asemenea, ASA l-a împrumutat pe Alexandru Oroian de la Hermannstadt (inclusiv în sezonul următor), respectiv pe Raul Rotund de la Dinamo (până la finalul sezonului actual).
Programul pe care îl mai are ASA Târgu Mureș în sezonul regulat din Liga 2:
- FC Bihor (deplasare) – 22 februarie, 12:30
- Metalul Buzău (acasă) – 28 februarie, 13:00
- Chindia Târgoviște (acasă) – 7 martie, 11:00
- Sepsi (deplasare) – 14 martie, 11:00
Clasamentul actual din Liga 2
Etichete: prelungire contract , eusebiu tudor , asa targu mures , gabriel vasiliu , cezar zanfir
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 18 minute în urmăFederația a spus „DA”: lovitură pentru FCSB, înaintea meciului din UEFA Conference League!
SuperLiga: Univ. Craiova – UTA Arad, sâmbătă, 21:15, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 38 de minute în urmăCFR Cluj, omagiu pentru Gabi Mureșan și Radu Mărginean la meciul cu Oțelul
CFR Cluj se va duela cu Alashkert, formație din Armenia, în turul 2 al...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 43 de minute în urmăOțelul – CFR Cluj 1-0. Lameira a deschis scorul. Antonio Folha debutează pe banca clujenilor
CFR Cluj (4-3-3): Vîlceanu – Braun, Abeid, Djokovic, Malico – Muhar, Perianu, Fică –...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 54 de minute în urmăKimi Antonelli, prima reacție după ce a obținut pole-ul în Belgia: „Este excepțional!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Kimi Antonelli a oferit...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login