-
SuperLiga: Univ. Craiova – FCSB, duminică, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: Farul – Rapid, duminică, 17:00, DGS 1
”Nerazzurrii” au deschis scorul în urma autogolului lui Cambiaso (17), însă fundașul ”Bătrânei Doamne” și-a răscumpărat greșeala 9 minute mai târziu, când a restabilit egalitatea (26). Cel mai controversat moment al jocului s-a petrecut în minutul 42, când Kalulu a văzut al doilea cartonaș galben și și-a lăsat echipa în inferioritate numerică. Italienii au reacționat imediat și au transmis că apărătorul lui Juventus nu trebuia eliminat.
Cristi Chivu, nota 6,5, după Inter – Juventus 3-2: ”Echipa sa nu a avut cea mai bună prestație a anului, dar în cele din urmă a câștigat cele trei puncte”
Trupa lui Chivu a dominat jocul și Esposito (76), după doar 10 minute de la intrarea pe teren, a dus-o pe Inter în avantaj. Puțini se mai așteptau la o nouă revenire a lui Juventus, dar Locatelli a dat calculele peste cap și a egalat în minutul 83. În cele din urmă, Zielinski (90) a fost cel care i-a adus o victorie uriașă antrenorului român.
Inter și-a continuat astfel seria fantastică de 13 meciuri fără înfrângere în campionat, 12 victorii și o remiză. A fost primul succes al lui Chivu la cârma milanezilor în fața unuia dintre ”granzii” Italiei.
Jurnaliștii italieni i-au acordat nota 6,5 lui Cristi Chivu, a treia cea mai mare din tabăra lui Inter, după Zielinski (7,5), desemnat omul meciului, și Esposito (7). Spalletti, antrenorul lui Juventus, a primit același calificativ ca tehnicianul român, 6,5.
”Schimbările au venit la momentul potrivit. Echipa sa, Inter, nu a avut cea mai bună prestație a anului, dar în cele din urmă a câștigat cele trei puncte”, au scris cei de la TuttoMercatoWeb despre Chivu.
În urma acestui succes, Inter s-a distanțat din nou la 8 puncte de AC Milan, ocupanta locului secund, care are un meci mai puțin disputat. De partea cealaltă, Juventus se află pe 5, la 15 lungimi în urma ”nerazzurrilor”.
VIDEO Rezumat Inter – Juventus 3-2
Clasamentul din Serie A
Etichete: cristi chivu , inter juventus , antrenor inter , presa italia , nota chivu , chivu inter juventus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăPolonia – România Live Text, 21:45, vineri, digisport.ro | Tot ce trebuie să știi despre meciul de la Varșovia
Liga Națiunilor: Danemarca – Portugalia, joi, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Germania – Serbia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăAu început discuțiile: Joao Felix vrea înapoi în Europa și a ales-o pe Barcelona!
Liga Națiunilor: Danemarca – Portugalia, joi, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Germania – Serbia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 55 de minute în urmăPresa din Belgia: „Darius Olaru nu se ridică la nivelul așteptărilor”
Liga Națiunilor: Danemarca – Portugalia, joi, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Germania – Serbia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 56 de minute în urmăTREI schimbări în primul 11! Cum ar putea arăta Polonia la meciul cu România: intră Lewandowski
Liga Națiunilor: Danemarca – Portugalia, joi, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Germania – Serbia,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login