-
SuperLiga: FCSB – FC Botoșani, joi, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Oțelul, joi, 18:00, DGS 1
În prima repriză a meciului, ”Marinarii” au rămas fără galerie.
Galeria Farului a părăsit stadionul în minutul 15 al meciului cu Dinamo
La începutul meciului, toată peluza Farului era plină, iar ultrașii ”marinarilor” se aflau în tribune.
Aceștia au aprins torțe, i-au încurajat pe elevii lui Ianis Zicu și apoi scandat împotriva autorităților.
În minutul 15, toată galeria a plecat din stadion, peluza rămânând goală în mijloc.
Din informațiile digisport.ro, suporterii Farului au luat această decizie în semn de protest la adresa unor interdicții dictate de Jandarmerie. Ieșirea din stadion s-a făcut în mod pașnic, iar suporterii au rămas în afara arenei.
Concret, după meciul de la Galați dintre Oțelul și Farul din finalul anului trecut au existat niște probleme, iar la două luni distanță 20 de suporteri ai ”Marinarilor” au fost interziși pe stadion. Aceasta este și varianta susținută de surse din clubul dobrogean.
Totodată, se pare că suporterii Farului ar fi și nemulțumiți de faptul că galeria celor de la Dinamo a primit o peluză întreagă la meciul de miercuri seară.
Etichete: protest , peluza marina , galerie farul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăVinicius, omul meciului în Brazilia – Maroc: ”Asta ne-a cerut Ancelotti”. Ce record a bifat
Tenis, finala ‘s-Hertogenbosch: Krejcikova – Montgomery, duminică, 13:00, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Revoltător!” A văzut ce s-a întâmplat în Brazilia – Maroc și a izbucnit
Tenis, finala ‘s-Hertogenbosch: Krejcikova – Montgomery, duminică, 13:00, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăHaiti – Scoția 0-1 | Prima victorie după 36 de ani la Mondial și primul loc în grupă
Tenis, finala ‘s-Hertogenbosch: Krejcikova – Montgomery, duminică, 13:00, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLIVE BLOG Cupa Mondială 2026, ziua 3 | Australia – Turcia, ultimul meci al zilei. Brazilia a remizat cu Maroc
Tenis, finala ‘s-Hertogenbosch: Krejcikova – Montgomery, duminică, 13:00, DGS 1 Handbal: Finala EHF Champions...
De admin

You must be logged in to post a comment Login