-
SuperLiga: Universitatea Craiova – Botoșani, sâmbătă, 20:00, DGS 1
-
SuperLiga: ”U” Cluj – Slobozia, sâmbătă, 17:00, DGS 1
Vineri, 23 ianuarie, fotbalistul a semnat cu gruparea din Giulești un contract valabil pentru următorul an și jumătate, dar și posibilitatea de prelungire pentru încă un sezon.
Aris Salonic a anunțat și ea despărțirea de Moruțan
Imediat după oficializarea transferului, Aris Salonic a anunțat și ea despărțirea de Olimpiu Moruțan.
Chiar dacă mai avea contract până în 2028, gruparea din Grecia a anunțat că rezilierea a fost de comun acord.
”Aris FC anunță încetarea, de comun acord, a colaborării cu Olimpiu Moruțan și îi urează mult succes în etapa următoare a carierei sale”, a anunțat Aris pe rețelele sociale.
Mijlocașul ofensiv nu a reușit să se impună în Grecia, unde, în toamnă a adunat pe gazon 727 de minute, în 17 meciuri, fără să reușească să marcheze sau să paseze decisiv.
”Divorțul de Olimpiu Moruțan a fost anunțat!”
Elenii văd cu ochi buni plecarea lui Moruțan de la Aris, cel care în 17 partide nu a reușit să contribuie decisiv la niciun gol.
”Divorțul de Olimpiu Moruțan a fost anunțat!
Olimpiu Moruțan a trecut oficial și el pe la Aris, iar adevărul este că galbenii nu au nimic de amintit din prezența mijlocașului român”, au scris grecii.
- Două milioane de euro este cota de piață a lui Olimpiu Moruțan, potrivit transfermarkt.com.
Etichete: liga 1 , rapid , transfer , grecia , superliga , aris salonic , morutan transfer , olimpiu morutan , aris
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFrosinone – Torino 0-0, ACUM, pe digisport.ro. Bîrligea, rezervă! / Juventus-Napoli, 21:45, DGS 2. Programul etapei a 10-a din Italia
Etapa a 10-a din Serie A continuă duminică, 1 noiembrie, în direct pe canalele...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCanelo Alvarez a recâștigat centura WBC la categoria supermijlocie, după ce l-a învins pe Christian Mbilli
Canelo Alvarez (36 de ani) a recucerit titlul mondial la categoria supermijlocie după ce l-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”N-am fost fericit!” Laurențiu Reghecampf, primele semne de nemulțumire, înainte de U Cluj – FCSB. Ce a spus despre clujeni
Laurențiu Reghecampf (50 de ani), antrenorul celor de la FCSB, a susținut duminică, la...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a terminat! Hansi Flick l-a umilit și în iarnă e ”obligatoriu” OUT de la Barcelona
Alejandro Balde (23 de ani) va pleca în iarnă de la Barcelona, iar acest...
De admin

You must be logged in to post a comment Login