Connect with us

Alte Sporturi

Jucătorii Universității Craiova au spus cum sunt antrenamentele din cantonament, după prima victorie din amicale

  • admin

  • Supercupa Spaniei: Atletico MadridReal Madrid, joi, 21:00, DGS 1

  • Serie A: MilanGenoa, joi, 21:45, DGS 2

Unicul gol a fost marcat de georgianul Anzor, dintr-o lovitură liberă executată spectaculos. După acest meci, Anzor (24 de ani) și Luca Băsceanu (19 ani) au oferit o serie de declarații în care au vorbit despre antrenamentele sub comanda lui Filipe Coelho (45 de ani).

Antrenamente solicitante pentru jucătorii Universității Craiova în Antalya

„A fost greu, pentru că noi suntem aici de 4 sau 5 zile și antrenamentele sunt intense. Avem două antrenamente pe zi. Nu e ușor să ai antrenament după antrenament și după să fii pregătit pentru meci. A fost greu, dar este bine că am câștigat și este o atmosferă bună. Este bine că am înscris, dar este doar golul pentru mine și sunt fericit că am ajutat echipa să câștige.

Așa cum am spus, avem foarte multe antrenamente, dar este bine pentru început că avem nevoie de asta. Trebuie să fim pregătiți pentru sezon. Știm că mai avem minimum 19 meciuri în continuarea sezonului și mai sunt meciurile din Cupa României. Trebuie să fim pregătiți”, a declarat Anzor Mekvabishvilli.

VIDEO cu execuția lui Anzor Mekvabishvili:

Luca Băsceanu, planuri mari în 2026 cu Universitatea Craiova

„Cred că a fost un meci bun de verificare, am întâlnit un adversar greu, dar ne-am făcut treaba și am reușit să câștigăm. E clar că au fost zile grele, zile încărcate. Cred că am atins toate obiectivele până acum, sper când ne întoarcem la Craiova să continuăm această formă și în campionat. Cred că va fi un meci dificil și cu VfB Stuttgart 2. Pentru anul 2026 vreau să înscriu primul gol pentru Universitatea, apoi mai multe și pe plan colectiv să luăm cel puțin un trofeu”, a spus Luca Băsceanu.

Universitatea Craiova a încheiat anul pe primul loc pentru prima dată în ultimii 35 de ani! În 1991 oltenii au câștigat eventul

Este o adevărată performanță pentru „Știința”, care a petrecut Crăciunul și Revelionul de pe primul loc, pentru prima dată în ultimii 35 de ani. Ultima dată s-a întâmplat în sezonul 1990-1991, când gruparea din Bănie a reușit să câștige eventul campionat-cupă sub comanda lui Sorin Cârțu, actualul președinte de onoare al clubului.

  • 4 titluri de campioană are Universitatea Craiova în palmares: 1974, 1980, 1981, 1991

Clasamentul din SuperLiga României, la finalul anului 2025

Clasamentul din SuperLiga / Foto: captură digisport.ro

VIDEO cu rezumatul partidei Universitatea Craiova – Csikszereda 5-0

Etichete: amicale universitatea craiova , antrenament craiova , luca basceanu , anzor , filipe coelho


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi