Danielle Collins a rămas singură de un an şi vrea să-şi refacă viaţa personală. Tenismena americană este deschisă la orice provocare şi încearcă să cunoască bărbaţi înculisv pe alicaţii de dating. Astfel, ea şi-a făcut cont de Tinder, cea mai cunoscută aplicație de întâlniri.
Danielle are 31 de ani a ajuns acum pe locul 63, în clasamentul WTA. Cu doar trei ani în urmă, era a șaptea jucătoare a lumii și juca finala Australian Open, unde a pierdut în fața lui Ashleigh Barty, care s-a retras la scurt timp după. Ea s-a întâlnit şi cu Simona Halep. Românca noastră era locul 13 WTA atunci şi a fost eliminată din turneul de la Montreal, după ce a cedat în trei seturi în fața americancei, scor 6-2, 4-6, 4-6.
Ce conţine mesajul postat de Danielle Collins pe Tinder
Danielle Collins intenţionează să se retragă din tenis şi să-şi întemeieze o familie. „Momentan sunt o jucătoare profesionistă de tenis, dar cumva tind să devin o soție tradițională. Serios, am trecut deja de faza cu «șefa în relație». Vreau doar să cresc găini, să fac chestii casnice, să coc pâine proaspătă de casă, să am grijă de câini, să fiu o mamă care stă acasă și, sper, să am curând câțiva copii. Dacă intenționezi să minți despre înălțimea ta, lasă-mă în pace, nu-mi scrie. Aici nu este loc pentru «scunzi»”, este mesajul amuzant scris de Danielle Collins pentru bărbaţi, potrivit dailymail.co.uk.
Danielle Collins are o avere estimată la 8 milioane de dolari
Numai din premiile din turnee, până în octombrie 2025, Collins a câștigat peste 10,2 milioane de dolari! Anul 2024 a fost cel mai profitabil din punct de vedere financiar, cu câștiguri de peste 2,35 milioane de dolari, datorită titlurilor majore de la Miami Open și Charleston Open. Site-urile de specialitate estimează că ea are acum în conturi nu mai puţin de 8 milioane de dolari! Bonus pentru bărbaţii interesaţi, care pe lângă o femeie frumoasă se pot căsători cu o milionară!

Alte Sporturi
Mihai Stoica: ”A fost împușcat, două gloanțe în cap”
Alte Sporturi
S-a aflat când va juca Juventus în România
Alte Sporturi
Răsturnare de situație: Daniel Oprița rămâne la Steaua!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMessi, recital total la Inter Miami: „poker” și un assist într-o partidă cu opt goluri
La Liga: Real Madrid – Malaga, duminică, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMihai Stoica: ”A fost împușcat, două gloanțe în cap”
La Liga: Real Madrid – Malaga, duminică, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAvea un job de vis și o cunoștea toată țara, dar totul s-a schimbat după ce s-a căsătorit + ”Toate marile iubiri au un sfârșit”
La Liga: Real Madrid – Malaga, duminică, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăS-a aflat când va juca Juventus în România
La Liga: Real Madrid – Malaga, duminică, 18:00, DGS 1 SuperLiga: FCSB – UTA,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login