Connect with us

Alte Sporturi

Zima a venit la microfon după ce a primit „golul anului” în Farul – Petrolul: „Am dormit”

  • admin
Zima a venit la microfon după ce a primit "golul anului" în Farul Petrolul: "Am dormit"

  • SuperLiga: U Cluj – Rapid, luni, 21:00, DGS 1

  • SuperLiga: FC Argeș – CFR Cluj, luni, 18:00, DGS 1

Goalkeeper-ul ploieștenilor a transmis la finalul meciului că Farul a meritat victoria. De asemenea, Zima a vorbit și despre euro-golul marcat de Cristi Ganea (35 de ani) în minutul 5, despre care s-a spus că „este golul anului”.

  • Marcatorii partidei Farul – Petrolul: Ganea (min. 5), Ahlinvi (22), Mărincean (89) / Bran Flores (33)

Reacția lui Lukas Zima, după Farul – Petrolul 3-1

Zima a spus că Ganea a marcat norocos acel fol, făcând referire că și-a dorit să centreze la poartă și nu să șuteze direct.

„În primele 15 minute cred că am dormit, aici cred că s-a făcut diferența. O parte din joc l-am pierdut acolo. Primul gol a fost unul foarte ghinionist, să zic așa (n.r. golul spectaculos marcat de Cristi Ganea). Cred că a vrut să centreze, cred că a avut noroc, trebuie să mă mai uit. Ne-am creat ocazii, dar am mai primit apoi încă un gol. Au fost greșeli din partea noastră. Nu cred că a vrut să șuteze așa, oricum, merită felicitări pentru gol.

Cred că au jucat mai bine decât noi, au fost mai organizați, au fost mai compacți. Au meritat victoria astăzi. Nu vreau să vorbesc despre greșelile arbitrilor, am fost de multe ori cu Horațiu Feșnic pe teren.

Încerc să-mi ajut echipa cum pot, aș fi fost mult mai fericit dacă am fi luat măcar un punct astăzi. Degeaba am intervenții bune dacă la final pierdem”, a spus Lukas Zima, la finalul partidei.

VIDEO Golul marcat de Cristi Ganea în Farul – Petrolul

Gol Ganea minutul 5 la Farul – Petrolul, în etapa a 11-a din SuperLigă

Cristi Ganea a marcat „golul anului” în Farul – Petrolul

Reușita fotbalistului de la Farul a lăudată în direct la Digi Sport, iar atât Gică Craioveanu, cât și Ionel Dănciulescu au transmis că putem vorbi de „golul anului”.

„Anului! Golul anului, senzațional! A vrut să dea la poartă, sigur. Eu cred că a vrut să dea la poartă! Ridică privirea și dă, cum spuneau spaniolii când a dat Roberto Carlos senzațional, ‘tres dedos’ (n.r. trei degete). Senzațional, superlativ”, a spus Gică Craioveanu, la emisiunea Digi Sport Special.

„La trofeul Puskas (n.r. pentru golul anului) cu siguranță va candida”, a spus Ionel Dănciulescu, în direct la Digi Sport.

Execuția lui Ganea este asemănătoare cu cea pe care Roberto Carlos a avut-o când evolua în tricoul lui Real Madrid, în 1998.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Petrolul poate pierde locul 4 în această rundă

Petrolul rămâne pe locul 4 în clasamentul SuperLigii, cu 19 puncte, însă poate pierde această poziție în funcție de rezultatul înregistrat în meciul U Cluj – Rapid de mâine. Ardelenii se află la o lungime distanță.

În etapa următoare Petrolul va primi pe teren propriu vizita celor de la Sepsi. Meciul este programat pe 17 octombrie, de la ora 17:15 și poate fi urmărit în direct la Digi Sport 1, dar și în format LIVE VIDEO & TEXT pe site-ul digisport.ro, cât și din Aplicația Digi Sport, exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.

Clasamentul din SuperLigă, după Farul – Petrolul 3-1

Captură de ecran 2026-10-11 225739
Clasament SuperLigă / Foto: flashscore.ro

VIDEO Rezumat Farul – Petrolul 3-1

VIDEO Rezumat Farul Constanța – Petrolul, scor 3-1, în etapa a 11-a din SuperLigă

Etichete: golul anului , cristi ganea , farul petrolul , lukas zima


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi