
Dan Petrescu (57 de ani) a ajuns la o înţelegere cu Neluţu Varga pentru o revenire de la CFR Cluj. Tratamentul pe care îl are momentan fostul mare jucător îl împiedică să vină imediat la echipă.
Ovidiu Hoban va fi interimar în următoarea lună, iar Iuliu Mureşan, noul preşedinte al clubului, susţine că o decizie legată de noul antrenor al CFR-ului va fi luată peste maximum trei săptămâni, în funcţie de situaţia medicală a lui Petrescu.
Iuliu Mureşan: “Nu se pune problema ca Dan Petrescu să vină acum”
“Cu Dan Petrescu am vorbit foarte mult zilele astea. Ştiţi că Dan Petrescu trăieşte fotbal şi trăieşte CFR. E clujean. Din păcate, are o problemă de sănătate care este în curs de rezolvare. Nu se pune problema ca Dan Petrescu să vină acum la echipă. L-aş vrea oricând, dacă ar fi sănătos, poimâine l-aş vrea, cu stafful care e acum, sigur am reuşi lucruri bune.
Să sperăm că se va însănătoşi, dar nu poate spune nimeni, nici noi, nici el. Dorinţă este de ambele părţi, dar nu ştim când. Va fi în funcţie de starea lui de sănătate şi de cum va fi el după tratamentele pe care le face. Hoban va fi o lună şi în ultima săptămână vom lua o decizie, să vedem cine va fi antrenor”, a spus Mureşan, la conferinţa de presă.
Neluţu Varga a anunţat că s-a înţeles cu Dan Petrescu
Neluţu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, a confirmat faptul că Dan Petrescu va reveni la formaţia din Gruia. “Bursucul” a plecat în vară, după umilinţa din Conference League cu Hacken, şi a fost înlocuit cu Andrea Mandorlini.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăMario Bratu e sigur, după Corvinul – ”U” Cluj 0-3: ”Nu e de încurajat”
Mario Bratu (24 de ani), extrema dreaptă de la Corvinul, a reacționat după ce...
De admin -
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăS-a decis brigada completă de la FCSB – Rapid: Horațiu Feșnic, la centru! Cine va fi în camera VAR
Comisia Centrală a Arbitrilor a anunțat oficial că Horațiu Feșnic va fi cel care...
De admin -
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăLovitură la Botoșani! Valeriu Iftime a luat în calcul să îl dea afară pe Marius Croitoru: ”Mă tot gândesc”
FC Botoșani traversează o perioadă dificilă în SuperLigă, iar înfrângerea cu Petrolul, scor 1-3,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 17 minute în urmăFlorin Maxim, după ce Corvinul a fost învinsă la scor de neprezentare de U Cluj: ”Asta îmi reproșez”
U Cluj a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 3-0, vineri seara, pe...
De admin

You must be logged in to post a comment Login