
Min. 1: A început partida.
Echipele de start:
Cagliari: Caprile – Pedro, Mina, Luperto – Palestra, Adopo, Deiola, Folorunsho, Obert – Belotti, Esposito.
Inter: Martinez – Akanji, de Vrij, Bastoni – Luis Henrique, Barella, Calhanoglu, Mkhitaryan, Carlos Augusto – Thuram, Martinez.
Inter pare că a trecut peste înfrângerea dramatică cu Juventus. Echipa lui Cristi Chivu a debutat cu dreptul în Champions League, acolo unde a învins-o pe Ajax, scor 2-0, după care s-a impus în meciul de pe teren propriu cu Sassuolo, în Serie A, scor 2-1.
Cagliari, adversara vicecampioanei Europei din etapa a cincea, traversează o perioadă bună, cu trei victorii la rând. Calgiari a câştigat meciurile cu Parma (2-0) şi Lecce (2-1), după care a învins-o pe Frosinone în Coppa Italia, scor 4-1.
Sezonul trecut, Inter nu a avut emoţii în faţa celor de la Cagliari. În decembrie, în deplasare, Inter a câştigat cu 3-0, în timp ce meciul de la Milano, din aprilie, a fost câştigat cu 3-1.
Săptămâna premergătoare meciului cu Cagliari nu a fost însă una uşoară. În timpul unui antrenament, câţiva fani nerazzurri l-au şicanat pe Lautaro Martinez, iar fostul căpitan al naţionalei României a avut o reacţie dură.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăSurpriză uriașă! Era dat câștigător, dar a luat o decizie radicală: NU mai merge la ceremonia Balonului de Aur
După ce Barcelona a fost învinsă de Real Madrid, scor 1-2 în etapa a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmăMarius Șumudică i-a acuzat pe fanii lui Dinamo de scandări rasiste! LPF a reacționat imediat
Marius Șumudică (55 de ani) a acuzat presupuse scandări rasiste ale suporterilor dinamoviști, la...
De admin -
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmă”A încercat să provoace!”. Cum l-a numit Mourinho pe Lamine Yamal, după ce l-a văzut în Barcelona – Real Madrid
Jose Mourinho (63 de ani) a reușit să le recâștige încrederea fanilor lui Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăJose Mourinho s-a întors cu spatele la teren! Ce a făcut în ultimele secunde din El Clasico: catalanii au rămas „mască”
Real Madrid a învins-o pe Barcelona pe Camp Nou, scor 2-1, în El Clasico...
De admin

You must be logged in to post a comment Login