
Min. 1: A început partida.
Echipele de start:
Cagliari: Caprile – Pedro, Mina, Luperto – Palestra, Adopo, Deiola, Folorunsho, Obert – Belotti, Esposito.
Inter: Martinez – Akanji, de Vrij, Bastoni – Luis Henrique, Barella, Calhanoglu, Mkhitaryan, Carlos Augusto – Thuram, Martinez.
Inter pare că a trecut peste înfrângerea dramatică cu Juventus. Echipa lui Cristi Chivu a debutat cu dreptul în Champions League, acolo unde a învins-o pe Ajax, scor 2-0, după care s-a impus în meciul de pe teren propriu cu Sassuolo, în Serie A, scor 2-1.
Cagliari, adversara vicecampioanei Europei din etapa a cincea, traversează o perioadă bună, cu trei victorii la rând. Calgiari a câştigat meciurile cu Parma (2-0) şi Lecce (2-1), după care a învins-o pe Frosinone în Coppa Italia, scor 4-1.
Sezonul trecut, Inter nu a avut emoţii în faţa celor de la Cagliari. În decembrie, în deplasare, Inter a câştigat cu 3-0, în timp ce meciul de la Milano, din aprilie, a fost câştigat cu 3-1.
Săptămâna premergătoare meciului cu Cagliari nu a fost însă una uşoară. În timpul unui antrenament, câţiva fani nerazzurri l-au şicanat pe Lautaro Martinez, iar fostul căpitan al naţionalei României a avut o reacţie dură.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCristiano Bergodi a dezvăluit cât va mai rămâne la ”U” Cluj, după 3-0 cu Corvinul: ”Am vorbit cu patronul”
”U” Cluj a câștigat cu 3-0 confruntarea contra Corvinului, în runda cu numărul 13...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSurpriză la FCSB: un fotbalist de la FC Voluntari, în baza de pregătire a ”Roș-Albaștrilor”
Andrei Pițian (30 de ani, fundaș central), fotbalistul celor de la FC Voluntari, a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăEchipa de 135.000.000 € a reușit ”minunea”: prima victorie a sezonului, după ȘASE eșecuri la rând!
Borussia Monchengladbach a ”spart gheața” în acest sezon de Bundesliga și a obținut prima...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăUn jucător de la FCSB i-a cerut 2.000.000 € împrumut lui Gigi Becali! ”La revedere!” / ”A sărit calul rău de tot”
În perioada de mercato din vară, Florin Tănase (31 de ani) s-a despărțit de...
De admin

You must be logged in to post a comment Login