U Cluj se pregătește pentru duelul cu Farul Constanța, din etapa a șasea a SuperLigii, programat luni, 18 august, însă antrenorul Ioan Ovidiu Sabău se confruntă cu probleme de lot.
Înainte de partida contra ”marinarilor”, clujenii ocupă locul 8 în clasament, cu șase puncte obținute după o victorie, trei remize și o înfrângere.
Fotbalistul de la U Cluj care nu s-a mai prezentat la antrenamente
Pe lângă jucătorii accidentați din lot, sursele iAMsport.ro au dezvăluit că formația ardeleană a pierdut unul dintre jucătorii exponențiali, Issouf Macalou.
Fotbalistul de bandă nu s-a mai prezentat la antrenamentele echipei de miercuri, 13 august, iar oamenii din club nu reușesc să dea de el.
Jucătorul ivorian a fost folosit titular în șase din cele șapte partide disputate de U Cluj în actualul sezon, atât în campionat, cât și în preliminariile Conference League, și a marcat un gol și a oferit două pase decisive.

„Putem face un campionat bun, avem nevoie să jucăm cu forță, cu nerv, împreună, ca să câștigăm meciuri. Obiectivul este să facem același lucru ca sezonul trecut, poate chiar un rezultat mai bun, pentru că putem”, a declarat Macalou, în urmă cu o lună, după meciul cu Metaloglobus.
Cifrele lui Issouf Macalou la U Cluj
Issouf Macalou a ajuns la formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău în luna ianuarie, de la gruparea franceză FC Sochaux.
În jumătatea sezonului precedent de SuperLiga, fotbalistul în vârstă de 26 de ani a bifat 10 prezențe, a marcat trei goluri și a oferit un assist.
500.000 de euro
este cota de piață a lui Issouf Macalou, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Mamadou Thiam, alt jucător care îi face probleme lui Sabău
Un alt fotbalist din lotul pregătit de Ioan Ovidiu Sabău care nu a făcut deplasarea la Constanța este atacantul Mamadou Thiam.
”Vârful” senegalez este unul dintre cei mai curtați jucători ai ”șepcilor roșii”, iar în acest moment și-ar forța plecarea de la echipă.
Thiam ar avea o ofertă din străinătate, dar conducerea clubului nu vrea să îi dea drumul, motiv pentru care jucătorul a intrat în conflict cu șefii, refuzând să participe la antrenamente, scrie Digi Sport.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFrancezii au găsit vinovatul, după primul eșec al lui Zidane ca selecționer: ”Noapte de coșmar”
Zinedine Zidane a pierdut primul său meci de când a devenit selecționerul Franței, scor...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăZERO! Locul echipei de 431.500.000 € nu este la ”masa bogaților”: a condus, dar totul s-a năruit în 3 minute
Turcia a pierdut și al cincilea ei meci din această ediție a Ligii Națiunilor,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăTeodora Stoica n-a stat pe gânduri după ce tatăl său a plecat de la FCSB! Doar TREI cuvinte
MM Stoica a hotărât să plece de la FCSB, după ce Gigi Becali l-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNeverosimil: cum l-au numit pe Istvan Kovacs, după ce românul a acordat două penalty-uri în Italia – Franța!
Istvan Kovacs a arbitrat partida Italia – Franța 3-1 din etapa a cincea a...
De admin


You must be logged in to post a comment Login