
“Suntem mulţumiţi că am luat un punct, e un lucru pozitiv, sunt fericit pentru ce am reuşit. Cu siguranţă ne doream cele trei puncte, dar mergem acasă şi ne concentrăm pentru următoarea partidă.
Nu ne-a ieşit ce ne-am propus în prima repriză, trebuie să şi suferim. Dar mă bucur că ne-am revenit în a doua repriză şi plecăm cu un punct acasă. Am simţit să o fac pe cont propriu şi mă bucur că am ajutat echipa cu un gol, asta e cel mai important. Pozitiv în continuare. E un maraton, sunt multe meciuri de jucat, important e să jucăm cu curaj.
Avem de muncit, avem multe lucruri de pus la punct, dar împreună, ca o familie, o putem face. Este obiectivul nostru, ne dorim să facem un întreg joc, de la început până la sfârşit, cu acţiuni, să marcăm. Dar vom pune la punct, gândim pozitiv. Este o onoare să port banderola, dar cel mai important e că băieţii au încredere în mine, eu în ei, şi sper să facem lucruri frumoase împreună”, a declarat Alexandru Dobre, conform digisport.ro, după Rapid – Oţelul 1-1.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLionel Messi, din nou decisiv pentru Inter Miami! Assist și gol în victoria cu 2-1
Lionel Messi (39 de ani) a marcat golul victoriei și a oferit o pasă...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăE gata: Daniel Pancu și Andrei Șucu au ajuns față în față și s-a terminat!
La Rapid a izbucnit un scandal după meciul cu Csikszereda, câștigat de giuleșteni cu...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut înconjurul lumii
În 2014, în timpul turneului ATP de la Rio Janeiro, a avut loc un...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăEdi Iordănescu, aproape de a reveni în antrenorat! Echipa care îl vrea pe fostul selecționer
Edi Iordănescu e aproape de a reveni în antrenorat. E dorit de o echipă...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login