-
SuperLiga: Rapid – Botoșani, luni, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: Unirea Slobozia – Oțelul, luni, 19:00, DGS 1
Universitatea Craiova a condus cu 3-0 prin golurile semnate de Nsimba (25, 55) și Rădulescu (45). Pentru CFR Cluj a redus din diferență Ilie (64, 74).
Marioa Camora, la finalul meciului cu Universitatea Craiova: ”Am jucat slab prima repriză”
Mario Camora (38 de ani), căpitanul CFR-ului, a spus lucrurilor pe nume, după 2-3 cu Universitatea Craiova. Acesta a transmis că în prima repriză s-a făcut diferența la acest joc.
”Am pierdut trei puncte. Am jucat slab prima repriză. Trebuia să fim mai atenți. Acolo s-a făcut diferența.
În repriza a doua am fost peste ei. Nu s-a văzut diferență mare. Patru puncte, foarte puține. E o poziție pe care nu suntem obișnuiți. Acum trebuie să ne concentrăm pentru meciul de joi (n.r. cu Braga).
Trebuie să fim uniți. Vrem mai mult. Trebuie să fim într-o zi foarte bună. Sperăm să ne calificăm”, a spus Mario Camora, la flash-interviu.
”Suntem dezamăgiți. Am luat trei goluri prea ușor. Trebuie să analizăm și să vedem unde am greșit. Nu pot să mă bucur de cele două goluri.
În repriza a doua am făcut un joc mai bun. Portarul lor a avut câteva intervenții bune. Trebuie să intrăm mai agresivi în meci. Așteptările mele sunt să nu luăm gol (n.r. la duelul cu Braga). Sper să mergem mai departe”, a spus și Matei Ilie.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
CFR Cluj – Braga se joacă joi, de la ora 19:30, în direct la Digi Sport 1, în turul trei preliminar din Europa League.
Clasamentul din SuperLiga
VIDEO Rezumat CFR Cluj – Universitatea Craiova 2-3
Etichete: mario camora , video cfr cluj universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
S-a terminat: OUT de la Levadiakos
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăS-a terminat: OUT de la Levadiakos
Levadiakos continuă să fie fără victorie cu Elias Charalambous (46 de ani) antrenor, iar...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăTrent Alexander-Arnold a spus ”DA”, după ce a jucat doar 7 meciuri la Real Madrid
Trent Alexander-Arnold (28 de ani) nu trece prin cea mai bună perioadă a carierei...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă„Gol-fantomă”: Cristiano Ronaldo, acuzat că a „trișat” în drumul spre borna istorică de 1.000 de goluri!
Cristiano Ronaldo (41 de ani) a reușit un hat-trick în meciul Al-Nassr – Al-Kholood...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăA venit răspunsul lui Cornel Țălnar, după ce a fost numit „bestie” și „canalie” de Cornel Dinu
Cornel Țălnar (69 de ani), a oferit o primă reacție după declarațiile dure făcute...
De admin

You must be logged in to post a comment Login