Trent Alexander-Arnold (28 de ani) nu trece prin cea mai bună perioadă a carierei sale.
Transferat în vara lui 2025 de Real Madrid de la Liverpool, fundașul englez nu a reușit să se adapteze și recent s-a vorbit chiar despre o revenire pe Anfield.
Trent Alexander-Arnold i-a transmis lui Jose Mourinho că rămâne la Real Madrid
În acest sezon, Trent Alexander-Arnold a jucat în doar 7 meciuri pentru Real Madrid, timp în care a oferit o pasă decisivă, iar o posibilă întoarcere la Liverpool părea să fie în cărți.
Chiar și așa, situația stă altfel la Real Madrid, după cum anunță presa din Spania. Se pare că Jose Mourinho a purtat o discuție amplă cu Trent și i-a transmis că își dorește să se bazeze pe el în perioada următoare, lucru care l-a făcut pe englez să-și schimbe părerea.
Astfel, Trent Alexander-Arnold s-a decis să rămână la Real Madrid și să se lupte pentru postul de titular al flancului drept al apărării.
În acest moment, titular este Federico Valverde, care însă este mijlocaș central ”de meserie”, iar englezul de 28 de ani e gata să-și facă cu adevărat un nume pe ”Bernabeu”, lucru pe care i l-a transmis și lui Mourinho.
- 60 de milioane de euro este cota de piață a lui Trent Alexander-Arnold, potrivit transfermarkt.com.
Real Madrid va activa clauza de răscumpărare a lui Jacobo Ramon de nouă milioane de euro
Real Madrid este pe cale să activeze clauza de răscumpărare a lui Jacobo Ramon (21 de ani), de la Como.
Nouă milioane de euro este suma pe care „Los Blancos” o vor plăti pentru fundașul care acum valorează 45 de milioane de euro.
- Jacobo Ramon a fost vândut de Real Madrid la Como în vara anului trecut, pentru 2,5 milioane de euro.
Real Madrid va folosi clauza de răscumpărare pentru jucătorul format în „La Fabrica”. Conducerea madrilenilor a stabilit că fundașul central spaniol va fi prima achiziție pentru perioada de mercato din vară.
Como l-a achiziționat pe Ramon la insistențele lui Cesc Fabregas, pe care l-a transformat într-un veritabil stoper în doar un an de zile, iar evoluțiile recente din Serie A și UEFA Champions League, unde a și marcat împotriva lui Manchester United, i-au convins pe oficialii lui Real Madrid să activeze clauza de reziliere de nouă milioane de euro.
Transferul va fi oficializat în vară, dar decizia celor de la Real Madrid este luată deja.
- Ramon este cotat la 45 de milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermarkt, asta după ce, în urmă cu un an, valoarea spaniolului era doar 1,5 milioane de euro.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
De asemenea, la Como mai evoluează un jucător pe care madrilenii și-ar dori să-l readucă pe Bernabeu: Nico Paz.
Top articole
Recomandările redacției

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăDouă din două pierdute și urmează Real Madrid! Nota lui Răzvan Marin, după un nou eșec la AEK
Răzvan Marin (30 de ani) a fost titular în meciul dintre Panathinaikos și AEK...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăS-a dat de gol: intrat la negocieri, Mirel Rădoi e gata să semneze cu noua echipă!
Mirel Rădoi (45 de ani) a plecat de la Gaziantep la data de 31...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăVerdictul italienilor despre Daniel Bîrligea, după ce românul a jucat 60 de minute în Frosinone – Torino
Daniel Bîrligea (26 de ani) traversează o perioadă bună în Italia. După ”dubla” reușită...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăCu antrenorul aproape să fie dat afară, președintele clubului a răbufnit: ”Nu-mi vine să cred ce am văzut!”
FC Argeș se confruntă cu mari probleme în actuala stagiune de SuperLiga, unde nu...
De admin

You must be logged in to post a comment Login