Fosta canotoare ocupă un loc de deputat în Parlmanetul României din partea PSD și a condus și ANS până în acest an.
Gigi Becali, noi detalii despre legea care poate aduce Steaua în Superliga
După ce a aflat de la iAMsport.ro de inițiativa de lege, Gigi Becali, la rândul lui deputat, s-a informat despre ce conține acesta. Este vorba de o lege inițiată de fosta mare canotoare, Elisabeta Lipă.
”Acum m-am interesat și e vorba de un proiect de lege promovat de Elisabeta Lipă, probabil are un interes pe la Dinamo. Sunt vreo 30 care au semnat proiectul, doar de la PSD, unii cu care am vorbit au zis că au semnat, dar… când vine un proiect, zici: <<Semnează și pentru mine>>.

Legea aia vine după aia la Comisia Senatului, la Comisia Juridică, ea trece prin comisii. E semnată, trebuie să treacă prin comisii și ele vor veni și vor spune: <<E aceeași lege care a fost promovată de Dîncu, s-a dat deja aviz negativ și s-a dat motivare…>>. E aceeași lege, doar o vrea altcineva”, a declarat latifundiarul, la Digi Sport.
Becali nu este îngrijorat
Becali a explicat cum funcționează procedurile în comisiile parlamentare și a anunțat și că suporterii echipelor care așteaptă stadioane noi nu trebuie să își facă griji, chiar dacă noul guvern a anunțat deja că vor urma măsuri de ajustare a bugetului.
”Mâine cred că se va duce la comisii, eu am vorbit acum cu președintele Comisiei de Sport a Senatului, nu mă minte. A zis: <<Mă interesez și vă spun de ce e vorba>>. Ce vă pot spune e că legea cu stadioanele am votat cei de la AUR pentru, dar cei de la UDMR contra, de obicei fac așa.
Dădeam semnături la 40-50 de deputați, așa făceam și în Parlamentul European. Așa fac toți! După aia, să vezi legea și să citești, zici: <<O semnez în principiu>>”, a mai spus Becali.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăContinuă scandalul? Iuliu Mureșan: ”Am știut că Pancu nu a avut curaj să spună”
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSpecialiștii sunt siguri: în ce competiție europeană va juca Universitatea Craiova
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăȘi-a dat demisia, după ce a anunțat în direct moartea tatălui lui Leo Messi, în timpul Cupei Mondiale
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAdio, FCSB! Își face bagajele, la nici doi ani de la transfer
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Digi Sport Special, vineri, 19:00, DGS...
De admin


You must be logged in to post a comment Login