
Gigi Becali a distrus doi jucători, după ce FCSB a remizat cu Universitatea Craiova, scor 0-0, în etapa a patra a play-off-ului. Patronul campioanei nu a avut milă de Octavian Popescu şi de David Miculescu.
Octavian Popescu a revenit în echipa de start a campioanei, după o pauză de cinci luni. Decarul campioanei l-a dezamăgit însă pe Gigi Becali, fiind înlocuit la pauză. În locul lui, a fost trimis în teren Mihai Toma.
Gigi Becali a distrus doi jucători, după Universitatea Craiova – FCSB 0-0
Patronul campioanei a transmis că-l va scoate din echipa de start pe Octavian Popescu la meciul cu CFR Cluj, după evoluţia din partida cu Universitatea Craiova. Nici David Miculescu nu l-a impresionat pe Becali, acesta mărturisind că atacantul nu a contat în prima repriză a duelului cu oltenii.
„În seara asta au fost mai buni ca noi. George Popescu, nu ştiu să vă spun. N-am avut posesia deloc. David Miculescu n-a contat în prima repriză.
Una peste alta, 3 puncte faţă de Craiova, 3 faţă de CFR. Orice s-ar întâmpla, suntem pe primul loc. Obiectivul este ca la fiecare meci noi să fim pe primul meci. Aa, că ne-am dori să facem o diferenţă de 6 puncte, să fim mai liniştiţi, e altceva. Faţă de Craiova putem să pierdem un meci.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIonel Dănciulescu, despre Steaua – CS Dinamo: ”Să vezi ce o să le facem în Ghencea”
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Vreau la Steaua! Sunt disperat”. Victor Pițurcă a intervenit, după ce a auzit declarațiile lui Eugen Trică
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLamine Yamal, afectat de ultima decizie luată de Barcelona: ”E clar supărat”
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDaniel Bîrligea a plecat din România cu lacrimi în ochi: „Mi-am dorit mereu să ajung acolo”
Champions League: AEK Atena – Levski, miercuri, 22:00, DGS 3 Champions League: Lyon –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login