Alexandru Mitriţă a oferit prima reacţie, după ce Universitatea Craiova – FCSB 0-0. Mijlocaşul oltenilor a transmis că echipa sa ar fi meritat cele trei puncte, după duelul cu campioana.
Mitriţă a vorbit şi despre ratarea uriaşă a oltenilor de la ultima fază, când Mora a şutat în bara porţii lui Târnovanu.
Alexandru Mitriţă, la pământ după Universitatea Craiova – FCSB 0-0
„Nu am mai trăit ce am trăit la Rapid, din păcate. Era un gol muncit, o victorie muncită, dar atât am putut. Am muncit și felicit toți băieții, am avut atitudine. Meritam toate cele trei puncte.
A fost o lecție bună pentru noi (n.r. eliminarea din Cupă), am avut atitudine, dar păcat că nu am câștigat. Am făcut un pressing bun, am stat bine pe teren și le-am închis spațiile.
Este frustrat să ai bară la ultima fază, este un punct care ne dă încredere, jocul ne dă și el încredere și trebuie să mergem mai departe.
S-a văzut în această seară că a fost un semnal pentru noi, au fost două săptămâni foarte grele. Este un punct de unde putem să construim”, a declarat Alexandru Mitriţă, conform digisport.ro, după Universitatea Craiova – FCSB.
Final „de infarct” în Universitatea Craiova – FCSB! Mora a lovit bara în prelungiri
Derby-ul dintre Universitatea Craiova și FCSB a avut parte de un final „de infarct”. Carlos Mora a oferit una dintre cele mai mari ratări din această ediție de campionat, în prelungirile partidei.
Totul s-a întâmplat în minutul 90+3. Atunci, Alexandru Mitriță a pătruns în careu și a trimis un șut către poartă care a fost respins de Ștefan Târnovanu.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-au încheiat negocierile pentru transferul lui David Miculescu de la FCSB
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăReal Madrid – Inter 2-1 | Courtois, cel mai bun ”Galactic”. Josep Martinez, înger și demon pentru italieni
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFC Porto – Manchester City 0-2. Spectacol marca Erling Haaland! Norvegianul îi salvează debutul lui Enzo Maresca
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLille – Real Betis 2-3. Revenire de senzație pentru gruparea de Sevilla în prima etapă a fazei ligii Champions League
UCL: Liverpool – Atletico Madrid, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: Barcelona – Feyenoord, miercuri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login