Alexandru Mitriţă a oferit prima reacţie, după ce Universitatea Craiova – FCSB 0-0. Mijlocaşul oltenilor a transmis că echipa sa ar fi meritat cele trei puncte, după duelul cu campioana.
Mitriţă a vorbit şi despre ratarea uriaşă a oltenilor de la ultima fază, când Mora a şutat în bara porţii lui Târnovanu.
Alexandru Mitriţă, la pământ după Universitatea Craiova – FCSB 0-0
„Nu am mai trăit ce am trăit la Rapid, din păcate. Era un gol muncit, o victorie muncită, dar atât am putut. Am muncit și felicit toți băieții, am avut atitudine. Meritam toate cele trei puncte.
A fost o lecție bună pentru noi (n.r. eliminarea din Cupă), am avut atitudine, dar păcat că nu am câștigat. Am făcut un pressing bun, am stat bine pe teren și le-am închis spațiile.
Este frustrat să ai bară la ultima fază, este un punct care ne dă încredere, jocul ne dă și el încredere și trebuie să mergem mai departe.
S-a văzut în această seară că a fost un semnal pentru noi, au fost două săptămâni foarte grele. Este un punct de unde putem să construim”, a declarat Alexandru Mitriţă, conform digisport.ro, după Universitatea Craiova – FCSB.
Final „de infarct” în Universitatea Craiova – FCSB! Mora a lovit bara în prelungiri
Derby-ul dintre Universitatea Craiova și FCSB a avut parte de un final „de infarct”. Carlos Mora a oferit una dintre cele mai mari ratări din această ediție de campionat, în prelungirile partidei.
Totul s-a întâmplat în minutul 90+3. Atunci, Alexandru Mitriță a pătruns în careu și a trimis un șut către poartă care a fost respins de Ștefan Târnovanu.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăBarcelona – Celta Vigo | LIVE VIDEO, 22:30, DGS 1. Ionuț Radu, anunțat titular. Ce s-a întâmplat în tur
MEDIA: Interviurile Digi Sport: Ion Țiriac, miercuri, 20:15, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăBayer Leverkusen – Bayern Munchen, LIVE VIDEO, 21:45, DGS 2, în semifinalele Cupei Germaniei. Bavarezii țintesc tripla
MEDIA: Interviurile Digi Sport: Ion Țiriac, miercuri, 20:15, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăValeriu Iftime, întrebat direct dacă l-ar aduce pe Vlad Chiricheș la Botoșani din vară
MEDIA: Interviurile Digi Sport: Ion Țiriac, miercuri, 20:15, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 minute în urmăTragedie la PAOK! Pavlos Savvidis a murit
MEDIA: Interviurile Digi Sport: Ion Țiriac, miercuri, 20:15, DGS 1 La Liga: Barcelona –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login