-
Cupa României: Farul – Alba Iulia, marți, 19:30, DGS 1
-
Cupa Spaniei: Real Madrid – Real Sociedad, marți, 22:30, DGS 1
Chiar dacă partida se anunță una specială pentru Cristi Chivu, având în vedere că va înfrunta echipa la care a scris istorie, antrenorul român a surprins în momentul în care a fost întrebat de meci, transmițând că nu are vreun sentiment aparte.
Cristi Chivu, despre Inter: ”Nu mă încearcă niciun sentiment”
”Nu mă încearcă niciun sentiment înaintea meciului cu Inter. Suntem pregătiți să înfruntăm orice adversar, așa cum a fost și până acum. Trebuie să fim conștienți că meciurile se joacă pe teren și să le câștigăm, trebuie să arătăm că suntem capabili. Trebuie să arătăm ca o echipă”, a declarat Chivu, potrivit presei din Italia.
Inter a plătit 16 milioane de euro pentru a-l cumpăra pe Chivu de la AS Roma în vara anului 2007. De la momentul transferului, fundașul român a fost un om cheie pentru gruparea din Milano.
169 de meciuri, trei goluri și opt pase decisive sunt cifrele lui Chivu de la Inter, formație alături de care a cucerit 9 trofee: UEFA Champions League, Campionatul Mondial al Cluburilor, trei Serie A, două Cupe ale Italiei și două Supercupe ale Italiei.
Chiar și după retragere, Inter fusese singurul club pentru care activase Chivu până să semneze cu Parma. Antrenorul a pregătit formația U19 în perioada iulie 2021 – iunie 2024, timp de 112 meciuri, în care a înregistrat o medie de 1,78 puncte pe partidă.
VIDEO rezumat Verona – Parma 0-0:
Etichete: inter , cristi chivu , chivu , parma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 57 de minute în urmăCe a spus Răzvan Lucescu despre Ivan Savvidis, după plecarea de la PAOK: „Normal ar fi să ne dăm mâna”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Răzvan Lucescu a oferit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 59 de minute în urmăVestea pe care o aștepta Max Verstappen a venit! Ce se întâmplă cu motoarele din Formula 1
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover La două săptămâni după...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăUltimatum pentru jucătorul FCSB-ului: nu va merge în cantonament dacă nu-și va prelungi contractul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Jucătorul FCSB-ului a primit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăUn jucător de bază de la Rapid, OUT două luni după ce s-a operat. Probleme pentru Daniel Pancu
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Daniel Pancu va începe...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login