Într-o carieră care l-a dus la cel mai înalt nivel al fotbalului european și mondial, Gică Hagi a avut șansa de a juca atât alături de, cât și împotriva celor mai valoroși jucători ai generației sale.
La Barcelona, ”Regele” a evoluat în compania lui Romario, Hristo Stoichkov sau Luis Figo, în timp ce la Real Madrid i-a avut colegi pe Fernando Hierro, Emilio Butragueno sau Hugo Sanchez.
În schimb, ca adversari, Hagi a înfruntat câteva dintre cele mai mari nume din istorie fotbalului, precum Diego Armando Maradona, Lothar Matthaus sau Marco Van Basten.
Maradona, regele pentru ”Rege”
Vorbind pentru Orange Sport despre cei mai valoroși jucători cu care a împărțit terenul, ”Regele” l-a pus la loc de cinste pe Maradona și s-a mândrit că l-a surclasat pe acesta la duelul direct, în 1990.
Dan Udrea: Dacă ar fi să alegeți o perioadă, nu un sezon sau o echipă, când ați simțit dumneavoastră că ați oferit cel mai bun fotbal, la cel mai înalt nivel, care ar fi?
Gică Hagi: Nu… e greu să rămâi cu una.
Udrea: Ca perioadă măcar, nu știu… perioada aia de la Steaua?
Hagi: Mie mi-e greu să fac și o echipă cu colegii cu care am jucat, să fac un prim 11. Cum să îl fac, că aș pune 3-4 pe post… Am jucat cu jucători fabuloși, foarte mari, în Generația de Aur, în generația cu care m-am întâlnit. E foarte greu.

Udrea: În atac ar fi simplu…
Hagi: Nu… cum simplu? Trei pe post!
Udrea: Romario și Stoichkov.
Gică Hagi, fabulos: ”Trei pe post!”
Hagi: Trei pe post! Cu Butragueno ce faci, unde îl pui?
Udrea: A fost peste…?
Hagi: Nu știu, când zici peste… eu nu măsor! Eu spun doar că sunt (n.r. mari). Michel… am jucat și cu el. Cum poți să… nu doar jucătorii cu care am jucat, și ceilalți, am jucat contra lui Maradona!

Udrea: Aaa… spuneți și adversari, atunci practic sunt toți jucătorii din lume!
Hagi: Păi, da, dar din perioada în care am jucat. Deci nu pot să aleg un moment, sunt multe, nu pot să aleg meciul din ’90, din Italia, de la Campionatul Mondial, contra lui (n.r. Maradona). Nu pot să aleg. E greu să rămân doar un moment, când am 18-20 de ani de carieră la nivelul cel mai înalt, din trei în trei zile.
Udrea: Ăla a fost un duel de referință în cariera dumneavoastră, duelul cu Maradona.

Hagi: E clar că eu eram ăla micul, care demonstra, care voia să arate, el era faimosul și… cred că am arătat că chiar sunt bun.
Udrea: Ați simțit că l-ați dominat, că ați fost peste el, că v-ați ridicat la nivelul…?
Hagi: 100%, clar, am fost peste! Vorbiți cu colegii mei care au jucat, care erau în teren. Da, după așteptam în America, acolo mi-a părut rău că nu a jucat, ar fi fost… se închidea totul frumos.
Udrea: Poate dacă juca, nu îi mai băteam.
Hagi: Îi băteam oricum!
[embedded content]
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 50 de minute în urmăLionel Messi, din nou decisiv pentru Inter Miami! Assist și gol în victoria cu 2-1
Lionel Messi (39 de ani) a marcat golul victoriei și a oferit o pasă...
De admin -
Alte Sporturi
/ 51 de minute în urmăE gata: Daniel Pancu și Andrei Șucu au ajuns față în față și s-a terminat!
La Rapid a izbucnit un scandal după meciul cu Csikszereda, câștigat de giuleșteni cu...
De admin -
Alte Sporturi
/ 52 de minute în urmăCum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut înconjurul lumii
În 2014, în timpul turneului ATP de la Rio Janeiro, a avut loc un...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăEdi Iordănescu, aproape de a reveni în antrenorat! Echipa care îl vrea pe fostul selecționer
Edi Iordănescu e aproape de a reveni în antrenorat. E dorit de o echipă...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login