
După o primă repriză lipsită de ocazii importante de gol, FCSB a reușit să deschidă scorul în minutul 68, prin Tănase, după o lovitură de la 11 metri. În minutul 75, Turda și-a introdus mingea în propria poartă și a stabilit scorul final.
Cu ajutorul celor trei puncte obținute pe terenul Gloriei, campioana României a urcat pe primul loc în clasament, cu trei etape înainte de finalul sezonului regulat.
Florin Tănase, prima reacție după Gloria Buzău – FCSB
Prezent la flash-interviu, Florin Tănase a comentat meciul disputat de formația sa contra Gloriei Buzău. Marcatorul ”roș-albaștrilor” și-a exprimat nemulțumirea față de condițiile în care s-a disputat partida și a spus că alta ar fi fost atitudinea sa în cazul în care FCSB nu reușea să câștige acest meci.
”O seară bună pentru noi. A fost acea fază din repriza a doua, m-a călcat pe picior, penalty, 1-0. Suntem fericiți că am luat toate cele trei puncte. Despre joc nu putem discuta prea multe, pentru că pe acest teren nu ai ce discuta despre joc. E important că am arătat că suntem maturi și am luat cele trei puncte.
(n.r Care e cea mai bună metodă de a jucat pe un astfel de teren?) Cea mai bună… cu piciorul, cu capul, nu știu. Trebuie să fii concentrat. Cine se adaptează mai repede are un avantaj, valoarea devine egală pe un astfel de teren.
Pe zăpadă nu am mai jucat, doar pe gheață. Noi râdem, dar nu e de râs. Dacă nu luam cele trei puncte, nu mai râdeam. Acum suntem cu gândul la următorul meci.
(n.r. V-a motivat egalul CFR-ului?) Eee, ne-a motivat. Noi oricum eram motivați, aveam nevoie de cele trei puncte.
(n.r. Despre meciul cu PAOK) Încă 90 de minute foarte importante pentru noi, pentru întreaga Românie. Sperăm să facem un nou meci mare și, alături de suporterii noștri, să obținem o calificare istorică în optimi”, a declarat Florin Tănase.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmăSpania – Capul Verde LIVE VIDEO (19:00), pe Antena 1 şi AntenaPLAY. Joao Paulo, anunţat titular cu “Furia Roja”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Spania şi Capul Verde se întâlnesc în primul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 33 de minute în urmăOficial! Real Madrid a anunțat transferul lui Marc Cucurella
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Marc Cucurella (27 de ani) este oficial noul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCum a reușit Gigi Becali să-l fure din curtea Rapidului. A semnat cu FCSB. “Am respect pentru Pancu!”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google FCSB l-a readus la echipă pe Thomas Neubert,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăManuel Neuer dă cărţile pe faţă după 7-1 cu Curacao: “Totul este posibil cu această echipă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Manuel Neuer a declarat că “nu se pot...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login