Mai exact, după ce Ovidiu Hațegan a fluierat de final la meciul cu Universitatea Craiova, din Giulești, scor 1-2 pentru olteni, jucătorii bucureștenilor au căzut la pământ.
Reporterul iAMsport.ro a capturat un moment în care ”Lobby” l-a îmbărbătat și l-a ridicat pe Albion Rrahmani. Ulterior, acesta a mers la căpitanul echipei, Cristi Săpunaru, dar fundașul a refuzat să-i dea mâna antrenorului său.
Cristi Săpunaru a refuzat să-i întindă mâna lui Lobonț
Rapid este, de când s-a terminat sezonul regular, cea mai slabă echipă din play-off și play-out. Giuleștenii sunt singurul club fără victorie de când s-a trecut la înjumătățire.
Astfel, dintr-un club despre care se vorbea că s-ar putea bate la titlu, până și locurile europene sunt, în momentul de față, o fată Morgana pentru alb-vișinii.
La capătul partidei cu Universitatea Craiova, pierdută în minutul 90+6, suporterii i-au huiduit și criticat pe fotbaliștii echipei. Ulterior, după meci, în drumul spre vestiare, Paul Iacob și-a ieșit din minți și a sărit la bătaie cu un susținător al echipei de la Tribuna 1.
Totodată, reporterul iAMsport.ro a captat un moment în care, aflați la pământ, unii din jucătorii echipei au fost îmbărbătați și ridicați de antrenorul Bogdan Lobonț.
Albion Rrahmani, golgeter-ul echipei, foarte supărat și vizibil afectat de această înfrângere, s-a ridicat de la pământ.
Căpitanul echipei, Cristi Săpunaru, în schimb, i-a refuzat mâna întinsă tehnicianului.
Mai întâi Krasniqi, acum Săpunaru
Un alt episod tensionat s-a petrecut etapa trecută, în înfrângerea 3-1 de la Constanța, cu Farul. În minutul 60, când Ermal Krasniqi a fost schimbat, kosovarul a refuzat să se lase îmbrățișat de antrenor și l-a împins pe acesta.
”Am vorbit cu Krasniqi. Depinde din ce perspectivă o vezi. […] Eu și Ermal știm ce s-a întâmplat atât la gestul lui, cât și la ce a urmat. […] Ceea ce am avut de clarificat cu el, am făcut-o atât după meci, cât și a doua zi. Că persoanele din afară comentează, eu nu am ce să fac”, a declarat fostul goalkeeper la conferința de presă de dinaintea meciului cu Universitatea Craiova.
Kosovarul din atac a fost titular și integralist cu oltenii, fără, însă, a ieși prea mult în evidență.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăNoi imagini făcute publice cu Diego Maradona, la 4 ani de la moartea starului! A încercat să înscrie din nou cu ajutorul „Mâinii lui Dumnezeu”
Luni se împlinesc 4 ani de la moartea lui Diego Maradona şi au fost...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Extraordinar” Ilie Dumitrescu e impresionat de un antrenor şi de un fotbalist din Liga 1: „A transformat echipa”
Ilie Dumitrescu / Hepta Ilie Dumitrescu i-a lăudat pe antrenorul Zeljko Kopic şi pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Poate lovesc. Nu îmi stă în caracter”. Marian Huja îi dă replica kosovarului Astrit Selmani, după incidentele de la Petrolul-Dinamo 0-1
Astrit Selmani, kosovarul care a marcat singurul gol din meciul Petrolul – Dinamo 0-1,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Niciodată nu am fost atât de liberi să decidem” Tatăl lui Neymar a vorbit de viitorul fiului său: „Cadou pentru orice agent”
Invitat la podcastul Roundcast, Neymar Sr a vorbit despre viitorul fiului său, care este...
De Simina PREDA
You must be logged in to post a comment Login