
Ambele echipe au avut mai multe ocazii de a marca, însă cei doi portari, dar și cele două apărări, s-au aflat în formă pe Arcul de Triumf. Mai jos, puteți citi 5 detalii inedite de la duelul de vineri seară.
Alex Roșca, fără gol încasat din acțiune în cele 10 meciuri la Dinamo
Devenit titular în momentul accidentării lui Adnan Golubovic, Alex Roșca a depășit orice fel de așteptare și continuă să fie ales în primul 11 de Zeljko Kopic, deși slovenul și-a revenit.
Meciul cu U Cluj a fost al 10-lea pentru tânărul goalkeeper la echipa bucureșteană, iar acesta are până acum un bilanț uluitor: a încasat doar două goluri, ambele din penalty, cu Sepsi și Universitatea Craiova.
Zeljko Kopic nu a putut miza pe 4 dintre cei 5 titulari din apărare din prima parte a sezonului
Afectată de probleme medicale și disciplinare, Dinamo a fost nevoită să alinieze o defensivă cu un singur fotbalist care a fost titular în prima parte a sezonului.
Dacă apărarea-tip era Golubovic – Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț, la partida de vineri s-a jucat cu formula Roșca – Sivis, Patriche, Mărginean, Luna. Iar ”câinii” nu au luat gol oricum.
Andrei Ștefan, titular pentru U Cluj după ce mai jucase doar 5 minute în SuperLiga
Ajuns în vara lui 2024 la Universitatea, de la Sănătatea Cluj, Andrei Ștefan mai bifase doar 5 minute în SuperLiga înaintea acestui meci, într-un duel cu FC Botoșani.
Ioan Ovidiu Sabău a mizat însă pe mijlocaș din primul minut la această partidă, iar Ștefan a reușit să reziste în teren până în minutul 77, chiar dacă nu a ieșit în evidență.
Cel mai rapid galben din acest sezon de SuperLiga
Titular în premieră în centrul defensivei lui Dinamo, în SuperLiga, Andrei Mărginean a livrat o prestație solidă, dar a început meciul cum se putea mai rău.
Fotbalistul a văzut cartonașul galben după doar 17 secunde, un record negativ în acest sezon și unul dintre cele mai rapide avertismente din istoria competiției.
1-2 ar fi fost scorul ”corect”, conform XG
XG, sau Expected Goals, statistica ce cuantifică în numere ce șanse are fiecare șut de a ajunge în plasă, arată la finalul partidei 1,2 în dreptul lui Dinamo, respectiv 2,05 în dreptul U Cluj.
Așadar, strict conform numerelor, ardelenii ar fi meritat să plece de la București cu toate cele trei puncte, cu o victorie 2-1.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAu pus banii pe masă: 8 milioane de euro pentru transferul jucătorului convocat în premieră de Hagi! Răspunsul a venit rapid
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAnglia – Spania 2-3, Cehia – Croația 1-2, Macedonia de Nord – Elveția 0-3, Slovacia – Moldova 2-0. Toate rezultatele
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăÎn Spania s-a dat verdictul pentru penalty-ul primit de Anglia! Englezii, fără dubii: ”E specific UEFA”
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGică Hagi a anunțat decizia, după ce s-a întâmplat în Suedia – România 2-1: ”Niciodată!”
Liga Națiunilor: Norvegia – Portugalia, duminică, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Serbia – Olanda,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login