La primul meci cu Dan Şucu în tribune, Geono a a obţinut un punct în deplasarea de la Lecce. Antrenorul Patrick Viera s-a declarat mulţumit de atitudinea echipei sale.
Totuşi, Viera a admis că mai sunt multe lucruri de îmbunătăţit la echipa sa şi că va continua să menţină echipa pe acest drum.
Reacţia lui Patrick Viera, după ce Dan Şucu a fost pentru prima dată în tribune
„Mai sunt lucruri de îmbunătățit, mai ales în atac. Am jucat împotriva unei echipe puternice, mai ales pe teren propriu. Ne așteptam la un astfel de meci, pentru noi era important să ne demonstrăm calitățile.
Am dat dovadă de organizare, asta este important. După rezultatul acesta este întotdeauna loc de progres, dar până la urmă sunt mulțumit de acest punct. Trebuie să lucrăm în continuare.
Astăzi am arătat lucruri importante. Echipa a fost mereu unită. Trebuie să continuăm pe această cale. Am întâlnit o adversară care era deja bine organizată, cu mulți jucători cu experiență în Serie A. Ne-am menținut principiile jocului. Important este să mă apăr ca echipă, asta contează pentru mine. Fără minge toată lumea trebuie să alerge. Jucătorii au înțeles bine acest lucru. Suntem cu siguranță pe calea cea bună”, a spus Patrick Viera după Lecce – Genoa 0-0.
Lecce – Genoa 0-0. Dan Şucu a fost în tribune
Lecce a trimis mingea în bară, în minutul 22, prin Krstovic, iar Genoa a răspuns prin uriaşa dublă ocazie din minutul 43. Thorsby a trimis în transversală, mingea a revenit în teren la Pinamonti, care a lovit tot bara transversală. Acestea au fost şi cele mai mari ocazii ale unui meci care s-a încheiat în cele din urmă fără gol marcat. Jucătorii români Rareş Burnete şi Alexandru Borbei au rămas rezerve neutilizate la Lecce.
În clasament, Genoa se află pe locul 13, cu 20 de puncte, iar Lecce este pe 18, cu 17 puncte. La partidă a asistat şi noul acţionar al grupării genoveze, Dan Şucu.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăFCSB – FC Argeș, Live Video, 21:30, Digi Sport 1. Roș-albaștrii încep noul sezon cu „coșmarul” ediției trecute
17.07.2026, 20:11 SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăLyes Houri semnează, după despărțirea de Universitatea Craiova
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 21 de minute în urmăDidier Deschamps, înaintea ultimul meci ca selecționer al Franței: „Nu vreau să fac pe nimeni să plângă”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 23 de minute în urmăDan Petrescu e gata de revenire! Anunțul făcut, după ce a asistat la primul meci după aproape un an
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login