-
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1
-
SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri, 18:30, DGS 1
- Marcatorii partidei FC Voluntari – FC Botoșani 2-2: Diarra (15-autogol), Merloi (88) / Dumiter (19), Mitrov (47)
Reacția lui Marius Croitoru, după FC Voluntari – FC Botoșani 2-2
La finalul partidei, antrenorul moldovenilor a vorbit despre aspectele pozitive și negative ale acestui prim joc al sezonului. Marius Croitoru a vorbit despre autogolul lui Diarra din prima repriză, dar și despre ratarea uriașă a lui Jovan Markovic de la ultima fază, când putea marca singur cu portarul!
„Sunt stări care mă încearcă în momentul acesta, și de supărare, și de fericire. Sunt fericit că am debutat cu dreptul, un egal în deplasare. E clar că mai sunt lucruri de reglat. Am avut jucători care au venit pe parcurs, alții vor veni săptămâna viitoare.
(n.r. despre autogolul lui Diarra) Normal, astea se învață la 7 ani, 7-10-11 ani, să te poziționezi să nu treacă mingea printre tine și poartă. Să nu te prindă niciodată în poziția aia, cu fața către poartă. Una peste alta, este un punct muncit, un punct luat la o echipă bună. Trebuie să luăm lucrurile pozitive din acest meci, atitudinea jucătorilor pe o căldură infernală.
(n.r. despre ratarea lui Markovic) Fac parte din bagajul lui astfel de momente. El știe cum tratează anumite momente din meci și din viața lui. Trebuie să înțeleagă că eu am mare încredere în el. Nu se pune problema să mă dezic de el. La fel de bine trebuie să înțeleagă și el, că a făcut o vârstă, că a ajuns la 25 de ani. Eu stau lângă el necondiționat. Nu pot să spun că mă supăr pe el, preferam să execute și el.
În ultimii 10-15 ani el și Alibec sunt singurii care nu au fost la randament maxim, dar foarte talentați. Nimeni nu poate să-l pună pe picioare, dacă el nu vrea. Dacă el nu înțelege că astfel de lucruri îl trag în jos, nimeni nu-l va ajuta. Mă bucur că a reintrat, a depus efort. El a avut o accidentare, a fost pe bancă 70-80% din perioada de pregătire. Nu mă deranjează un jucător care ratează, mă deranjează alte lucruri”, a spus antrenorul celor de la FC Botoșani, la flash-interviu.
Marius Croitoru a anunțat noi transferuri la FC Botoșani
„Echipele se așează într-o lună, depinde ce pregătire faci. Eu am preferat să fac o pregătire mai greu, care să mă țină mai mult timp. Eu am preferat să fac așa și nu am luat nivelul prospețimii în calcul. Nu am fost angrenați în Europa, nu am avut de ce să merg pe prospețime.
Mai avem poziții de acoperit. Mai vine un jucător de bandă dreaptă, un brazilian și un fundaș lateral. Suntem în discuții cu un mijlocaș defensiv pur, număr 6. E clar că ne vom acoperi din toate puncte de vedere. Din punct de vedere al omogenității, suntem o echipă ok. Trebuie să vină jucători să crească nivelul”, a mai spus Marius Croitoru.
VIDEO cu declarațiile oferite de Marius Croitoru, după FC Voluntari – FC Botoșani 2-2
În etapa a doua din SuperLiga României FC Botoșani va primi vizita celor de la Rapid (luni, 27 iulie – 21:30), în timp ce FC Voluntari se va deplasa pe terenul celor de la CFR Cluj, tot luni, dar de la ora 18:30.
Toate meciurile din ediția 2026-2027 din SuperLiga României vor putea fi urmărite în direct la Digi Sport, dar și în format LIVE VIDEO & TEXT pe site-ul digisport.ro, cât și din Aplicația Digi Sport (disponibilă în Google Play și App Store), exclusiv de către abonații DIGI România, aflați pe teritoriul țării.
Programul etapei a doua din SuperLiga României, sezonul 2026 – 2027
Vineri, 24 iulie 2026
- UTA Arad – Oțelul 18:30, în direct la Digi Sport 1.
- FC Argeș – Petrolul 21:30, în direct la Digi Sport 1.
Sâmbătă, 25 iulie 2026
- Farul – Corvinul 18:30, în direct la Digi Sport 1.
- Dinamo – Universitatea Craiova 21:30, în direct la Digi Sport 1.
Duminică, 26 iulie 2026
- Sepsi – Universitatea Cluj 18:30, în direct la Digi Sport 1.
- Csikszereda – FCSB 21:30, în direct la Digi Sport 1.
Luni, 27 iulie 2026
- CFR Cluj – FC Voluntari 18:30, în direct la Digi Sport 1
- FC Botoșani – Rapid 21:30, în direct la Digi Sport 1.
VIDEO cu rezumatul partidei FC Voluntari – FC Botoșani 2-2, în prima etapă a sezonului 2026-2027 din SuperLiga României
Etichete: marius croitoru , etapa 1 superliga , video voluntari botosani 2-2 , rezumat voluntari botosani 2-2
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăFCSB – FC Argeș, Live Video, 21:30, Digi Sport 1. Roș-albaștrii încep noul sezon cu „coșmarul” ediției trecute
17.07.2026, 20:11 SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 minute în urmăLyes Houri semnează, după despărțirea de Universitatea Craiova
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 minute în urmăDidier Deschamps, înaintea ultimul meci ca selecționer al Franței: „Nu vreau să fac pe nimeni să plângă”
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 minute în urmăDan Petrescu e gata de revenire! Anunțul făcut, după ce a asistat la primul meci după aproape un an
SuperLiga: FCSB – FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1 SuperLiga: Voluntari – Botoșani, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login