-
Cupa Spaniei: Deportivo Minera – Real Madrid, luni, 20:00, DGS 1
-
Premier League: Wolves – Nottingham Forest, luni, 22:00, DGS 1
Fostul jucător de la Porto și Zenit a făcut nunta alături de Camila Angelo (34 de ani), la cinci ani de când s-a despărțit de Iran Angelo de Souza (54 de ani), nimeni alta decât mătușa noii sale soții.
Galerie Foto
Reacție dură a surorii fostei soții a lui Hulk
Rayssa, fosta cumnată a lui Hulk, sora lui Iran Angelo de Souza, a avut o reacție extrem de dură și a acuzat-o pe Camila Angelo că și-a trădat familia.
”E o zi greu de gestionat, o zi care arată cât de departe se poate duce trădarea din partea unor persoane la care nu te aștepți niciodată.
Dacă mama ar fi mai fost în viață, sunt sigură că nu putea accepta așa monstruozitate, să-și vadă o nepoată, care a crescut sub acoperișul ei, cum își trădează propria familie. Ar fi fost o lovitură mult prea dură, peste care nu putea trece”, a declarat Rayssa, potrivit Dailymail.
Fosta parteneră a lui Hulk a găsit ”răzbunarea” perfectă după trădarea pe care a suferit-o. A trecut peste și a început la rândul ei o nouă relație, cu Lucas Suassuna, un inginer în vârstă de 26 de ani, care deține o companie în domeniul construcțiilor civile.
Galerie Foto
Etichete: hulk , camila angelo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăSurpriză uriașă: Anamaria Prodan a făcut anunțul, după ce Gigi Becali a bătut palma cu Reghecampf! ”Era ca și plecat”
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 28 de minute în urmăVerdictul specialistului: Atletico, două cartonașe roșii „iertate” cu Real Madrid! Controversă uriașă
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăBarcelona nu s-a putut abține! Reacția catalanilor, imediat după Atletico – Real Madrid 1-2
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăGigi Becali s-a răzgândit: telefonul care a stabilit antrenorul la FCSB! Cât plătește patronul roș-albaștrilor
SuperLiga: Petrolul – Csikszereda, luni, 21:00, DGS 1 SuperLiga: Oțelul – Corvinul, luni, 18:00,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login