-
SuperLiga: Sepsi – Rapid, vineri, 20:00, DGS 1
-
EURO 2024: Suedia – România, vineri 16:25, DGS 1
Catalanii și-au identificat și ținta principală, Jonathan Tah, care la finalul sezonului va rămâne liber de contract.
Barcelona a început negocierile cu Jonathan Tah
Vineri dimineață, jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat pe Twitter că Barcelona a demarat tratativele pentru serviciile fundașului german.
Fundașul de 28 de ani nu vrea să-și prelungească înțelegerea cu Bayer Leverkusen, iar catalanii profită de situație și i-au propus deja termenii pentru precontract.
Transferul s-ar face la finalul sezonului actual, iar stoperul de 1,95 metri ar juca pentru prima dată în campionatul Spaniei.
Potrivit aceleiași surse, directorul sportiv al Barcelonei, Deco, s-a întâlnit cu Tah și cu impresarul său, Pini Zahavi, cel care îl reprezintă și pe antrenorul catalanilor, Hansi Flick. Cel din urmă a fost cel care îl vrea cu orice preț și a cerut transferul.
- 30 de milioane de euro e cota de piață a lui Jonathan Tah, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Jonathan Tah, dorit și de Real Madrid
Conform presei spaniole, Real Madrid și-a făcut și ea planul pentru vara viitoare, când vrea să achiziționeze cel puțin patru jucători.
Este vorba de un fundaș stânga, un fundaș dreapta, un fundaș central și un mijlocaș ofensiv.
În acest moment, țintele principale sunt Alphonso Davies (Bayern), Trent Alexander-Arnold (Liverpool), Jonathan Tah și Florian Wirtz (ambii la Bayer Leverkusen).
Etichete: barcelona , bayer leverkusen , jonathan tah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăSpaniolii anunță, înainte de ceremonia Balonului de Aur: ”Barcelona știe deja că trofeul este pentru Yamal”
La o zi după El Clasico, Barcelona – Real Madrid 1-2, în etapa a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăMM Stoica, cucerit de jucătorul de 2.500.000 de euro din SuperLigă: ”Așa ceva e una la un milion”
Mihai Stoica (61 de ani), președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a avut numai...
De admin -
Alte Sporturi
/ 45 de minute în urmăBalonul de Aur 2026 | Fabrizio Romano a făcut marele anunț
Ceremonia de decernare a Balonului de Aur 2026 va avea loc în această seară,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăCad pe capete! S-a accidentat cu Real Madrid, iar acum Barcelona a făcut anunțul: OUT
Xavi Espart (19 ani), probabil jucătorul care l-a impresionat cel mai mult pe Hansi...
De admin

You must be logged in to post a comment Login