-
SuperLiga: Sepsi – Rapid, vineri, 20:00, DGS 1
-
EURO 2024: Suedia – România, vineri 16:25, DGS 1
Catalanii și-au identificat și ținta principală, Jonathan Tah, care la finalul sezonului va rămâne liber de contract.
Barcelona a început negocierile cu Jonathan Tah
Vineri dimineață, jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat pe Twitter că Barcelona a demarat tratativele pentru serviciile fundașului german.
Fundașul de 28 de ani nu vrea să-și prelungească înțelegerea cu Bayer Leverkusen, iar catalanii profită de situație și i-au propus deja termenii pentru precontract.
Transferul s-ar face la finalul sezonului actual, iar stoperul de 1,95 metri ar juca pentru prima dată în campionatul Spaniei.
Potrivit aceleiași surse, directorul sportiv al Barcelonei, Deco, s-a întâlnit cu Tah și cu impresarul său, Pini Zahavi, cel care îl reprezintă și pe antrenorul catalanilor, Hansi Flick. Cel din urmă a fost cel care îl vrea cu orice preț și a cerut transferul.
- 30 de milioane de euro e cota de piață a lui Jonathan Tah, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
Jonathan Tah, dorit și de Real Madrid
Conform presei spaniole, Real Madrid și-a făcut și ea planul pentru vara viitoare, când vrea să achiziționeze cel puțin patru jucători.
Este vorba de un fundaș stânga, un fundaș dreapta, un fundaș central și un mijlocaș ofensiv.
În acest moment, țintele principale sunt Alphonso Davies (Bayern), Trent Alexander-Arnold (Liverpool), Jonathan Tah și Florian Wirtz (ambii la Bayer Leverkusen).
Etichete: barcelona , bayer leverkusen , jonathan tah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
”Nebunie”! Leo Messi a ajuns în Spania
Alte Sporturi
Dan Alexa a numit favorita, înainte de FCSB – Rapid
Alte Sporturi
Un singur cuvânt! Spaniolii s-au convins de Ionuț Radu
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Nebunie”! Leo Messi a ajuns în Spania
Leo Messi (39 de ani) a ajuns joi (22 octombrie), alături de Antonela Roccuzzo,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDan Alexa a numit favorita, înainte de FCSB – Rapid
Dan Alexa (46 de ani), în prezent antrenor la Poli Timișoara (Liga 2), este...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăConstantin Grameni a spus totul despre lupta la titlu: cu cine se bate Rapid la campionat!
În cadrul unui interviu acordat reporterului Digi Sport Andrei Stroe, Constantin Grameni a discutat...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFC Bihor – CSM Reșița 1-0, ACUM, DGS 1. Goool Modan! Programul complet al etapei a 11-a din Liga 2
Etapa a 11-a din Liga a 2-a începe joi (22 octombrie), cu duelul FC...
De admin

You must be logged in to post a comment Login