-
SuperLiga: Gloria Buzău – Petrolul, luni, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Oțelul Galați – CFR Cluj, luni, 21:00, DGS 1
Cele două goluri ale campioanei României au fost marcate de Daniel Bîrligea, minutele 30 și 51. Este important de precizat că oaspeții au evoluat în inferioritate numerică începând din minutul 73, când Adrian Șut a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene. ”Șepcile roșii” au redus din diferență prin Vladislav Blănuță, minutul 85.
Vali Crețu, declarație spumoasă după ce FCSB a răpus liderul SuperLigii: ”Asta îmi place. Aștept să joc din trei în trei zile. Asta mă ține în viață. Când suntem conectați, nu prea avem adversari”
În urma acestui rezultat, formația lui Elias Charalambous s-a apropiat la șase puncte de ”U” Cluj, care este în continuare lider cu 30 de puncte. Totuși, FCSB și CFR Cluj, ambele cu 24 de puncte, au un meci în minus jucat și diferența se poate micșora.
Pe lângă Șut, la următorul meci va absenta și Valentin Crețu (35 de ani), care a primit al patrulea cartonaș galben în acest sezon. La finalul partidei, fundașul lateral a dat declarația serii.
”Ne bucurăm tare mult că am câștigat la Cluj pentru că e o deplasare grea. Ne bucurăm că ăștia câți suntem ne-am sacrificat pe teren, am muncit și am luat cele trei puncte. Greu. Foarte agresivi. Au jucat acasă cu stadionul plin.
Am încercat să jucăm pe acest teren chiar dacă se rupea. Asta îmi place. Aștept să joc din trei în trei zile. Asta mă ține în viață. Mulți și-ar dori să joace așa.
Am făcut și eu patru galbene. Eu nu prea vorbesc de arbitraj, dar trebuie lăsat jocul mai agresiv, să fie mai liber, să băgăm piciorul. Trebuie să ne recuperăm.
Am pornit mai greu în campionat, dar caracterele tari se vâd. Când suntem conectați, nu prea avem adversari. Am făcut meciuri bune și ne dorim să câștigăm campionatul și să jucăm în Europa!”, a spus Vali Crețu.
VIDEO Rezumatul partidei ”U” Cluj – FCSB 1-2
Etichete: u cluj , fcsb , video u cluj fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDaniel Bîrligea, ridicat în slăvi în cantonamentul naţionalei după ce Mircea Lucescu l-a convocat: „Mereu e aşa! Nu are nimeni ce să-i reproşeze”
Lotul României pentru „dubla” cu Kosovo şi Cipru Pentru „dubla” cu Kosovo şi Cipru,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAlexander Zverev – Casper Ruud 7-6, 6-3. Neamţul, aproape de semifinalele Turneului Campionilor
Alexander Zverev şi-a menţinut forma de final de sezon într-o manieră impresionantă miercuri seara,...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a aflat! Când va ajunge Zima la FCSB. De ce a fost transferat la campioana SuperLigii
Nations League: Grecia – Anglia, joi, 21:45, DGS 1 Elite League U20: România –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAdrian Porumboiu analizează arbitrajul din România: “Chiar dacă l-am înjurat, face lucrurile cum trebuie”
Nations League: Grecia – Anglia, joi, 21:45, DGS 1 Elite League U20: România –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login