
-
SuperLiga: Gloria Buzău – Petrolul, luni, 18:00, DGS 1
-
SuperLiga: Oțelul Galați – CFR Cluj, luni, 21:00, DGS 1
Pentru ”roș-albaștrii” a marcat o ”dublă” Daniel Bîrligea (minutele 30 și 51), în timp ce pentru ardeleni a înscris Vladislav Blănuță (minutul 85).
David Miculescu: ”Am emoții. Așteptam acest moment de când m-am apucat de fotbal”
La flash-interviul susținut după acest meci, David Miculescu (23 de ani), atacantul celor de la FCSB, a fost întrebat cum se simte după ce a fost convocat în premieră de selecționerul Mircea Lucescu (79 de ani) la echipa națională pentru ”dubla” cu Kosovo și Cipru, iar acesta a fost cât de poate de sincer.
”A fost o săptămână perfectă, am reușit să câștigăm în Europa League (n.r. victorie 2-0 cu Midtjylland), am venit aici și am reușit să câștigăm, apoi mă duc la echipa națională. Dacă cei de acolo m-au chemat, înseamnă că merit. Vom avea două meciuri foarte grele. O să joc cu ei acolo pentru prima dată. Sper să câștigăm ambele meciuri (n.r. cu Kosovo și Cipru)
Am emoții. Așteptam acest moment de când m-am apucat de fotbal. Majoritatea jucătorilor de acolo în curnosc. De abia aștept să ajung acolo mâine (n.r. luni, 11 noiembrie)”, a spus Miculescu, la flash-interviu.
- un milion de euro este cota de piață a lui Miculescu, potrivit Transfermarkt
- 6 goluri și un assist sunt cifrele lui Miculescu în acest sezon, în 28 de partide jucate în toate competițiile
David Miculescu, în lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Cipru din Liga Națiunilor
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).
Clasamentul SuperLigii

VIDEO Rezumat ”U” Cluj – FCSB, scor 1-2
Etichete: u cluj , superliga , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din


De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmă„E gata!” Cristi Chivu e noul antrenor de la Parma! Prima imagine cu tehnicianul român, după negocieri
Update 21:00: Conform lu Nicolo Schira, Chivu negociază deja cu conducerea celor de la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăE gata: Cristi Chivu, noul antrenor de la Parma!
Champions League: AC Milan – Feyenoord, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Bayern Munchen...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAnunțul făcut de Marius Șumudică, după ce a intrat în conflict cu fanii Rapidului: ”M-am simțit umilit! Nu merit”
Champions League: AC Milan – Feyenoord, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Bayern Munchen...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăGenoa – Venezia 0-0, ACUM, Digi Sport 3. Ionuț Radu este titular contra echipei lui Dan Șucu
Champions League: AC Milan – Feyenoord, marți, 19:45, DGS 1 Champions League: Bayern Munchen...
De admin
You must be logged in to post a comment Login